Sari la conținut

5 moduri în care sarcina poate afecta sănătatea dentară

Desi poate fi de crezut la prima vedere, fluctuatiile hormonale din timpul sarcinii pot avea efecte chiar si asupra sanatatii orale a viitoarei mamici. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, a explicat de ce exista anumite riscuri si ce masuri pot fi luate pentru a preveni problemele dentare pe parcursul celor 9 luni.

Greturile matinale

Uneori, greturile asociate sarcinii sunt atat de serioase, incat se declanseaza si la contactul cu spuma pastei de dinti, ceea ce impiedica viitoarea mamica sa-si curete corect si constant dintii. “Daca aceste greturi sunt insotite si de varsaturi, acizii din stomac ataca smaltul dentar facandu-l foarte vulnerabil la carie. Pentru a-I proteja, este de evitat periajul dentar imediat dupa varsatura, deoarece in acest mod riscam sa indepartam prisme de smalt afectate de acizi. Mai benefic este sa clatim imediat cu apa pentru a dilua acizii sau cu apa cu bocarbonat pentru a-i neutraliza”, recomanda specialistul ortodont.

Somnolenta din primele luni

Multe gravide obosesc foarte repede si au o stare de somnolenta chiar si in timpul zilei, acesta fiind modul in care organismul incearca sa isi conserve energia pentru a o concentra pe sustinerea sarcinii. Insa oboseala este uneori atat de accentuata, incat viitoarea mamica isi ingrijeste dintii mai superficial sau uita sa foloseasca ata dentara, iar bacteriile nu intarzie sa atace smaltul dentar. Asadar, o buna igiena orala trebuie mentinuta cu atat mai mult in perioada sarcinii.

Rontaiala continua

Femeile gravide pot fi, de asemenea, expuse riscului de aparitie a cariilor din cauza modificarilor comportamentale, cum ar fi cele ce privesc obiceiurile alimentare.

“Multe dintre femeile insarcinate au tendinta de a rontai cate ceva continuu. Aceste gustari numeroase dintre mese vor asigura o sursa constanta de hrana pentru bacteriile care descompun alimentele in acizi, care vor ataca smaltul si pot duce la aparitia cariei dentare”, atentioneaza doamna doctor Mihaela Dan.

Schimbarile hormonale

Fluctuatiile de hormoni produc la multe dintre gravide gingivita de sarcina. “In acest caz apare marirea de volum a gingiilor si sangerarea lor spontana sau la periaj. Tendinta generala este de a evita sa atingem zona cu periuta, insa acest fapt va duce la acumularea placii bacteriene si la agravarea inflamatiei si sangerarii. Asadar, zona trebuie curatata foarte bine cu periuta si ata dentara, in ciuda sangerarii”, spune specialistul ortodont.

Poftele

Mai rar intalnite decat se crede, poftele pentru unele alimente acide (muraturi, de exemplu) duc la demineralizarea smaltului dentar, sensibilitate dentara si risc de carie.

“Alimentatia sanatoasa este esentiala pentru sanatatea orala si sanatatea generala a mamei, precum si pentru cea a copilului. Este recomandata o dieta sanatoasa si echilibrata, care contine produse lactate, branza si iaurt, fructe si legume, cereale carne slaba, mazare uscata, fasole, tofu si linte, peste etc.”, recomanda doamna doctor Mihaela Dan

Este recomandat ca in perioada sarcinii sa fie respectate vizitele de rutina la medicul stomatolog, pentru a identifica din timp eventuale probeme. “Este important ca medicul sa fie informat cu privire la sarcina. In cazul in care sunt necesare anumite interventii, este indicat ca ele sa fie efectuate in lunile patru-sase de sarcina, deoarece primele trei luni sunt considerate a fi cele mai importante pentru dezvoltarea copilului. De obicei, radiografiile, anestezicele, medicamentele pentru durere si antibioticele (nu sunt prescrise in primul trimestru, decat daca este absolut necesar”, spune specialistul ortodont.

Medicul dentist poate recomanda chiar amanarea unor tratamente dentare in care exista istoric de avort spontan sau daca pacienta prezinta acest risc.

Asadar, sarcina poate favoriza aparitia anumitor probleme dentare, insa cu o igiena adecvata la domiciliu si respectarea vizitelor la medicului dentist, sanatatea orala poate fi mentinuta in cele mai bune conditii chiar si in timpul perioadei de graviditate.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel