Sari la conținut

5 metode să îți îmbunătățești sănătatea mintală

Cu timpul sănătatea mintală suferă modificări și asta din cauza vârstei și a preocupării tot mai mari a îngrijirii părților fizice. Sănătatea mintală este o parte componentă importantă din cine suntem și nu trebuie neglijată. Un psihic puternic câștigă împotriva unui fizic slab, de aceea, iată ce să faci de tânăr ca să nu te îmbolnăvești la bătrânețe sau chiar mai devreme.

Psihicul este un mecanism puternic și câteodată pare că ne joacă feste, însă, voința noastră este mai importantă. Iată câteva sfaturi

  1. Rutină? Schimbă ceva

Dacă faci zi de zi aceleași lucruri, mai devreme sau târziu vor intra într-un automatism. Când simți că ai intrat într-o rutină e de ajuns să faci o mică schimbare ca să spargi rutina.

2. Fă ceva nou mereu

Scrie, dansează, tricotează – fă ceva care îți menține atenția și productiv – câteodată este de ajuns să faci ceva care nu are legătură cu mediul de lucru sau cu persoana care ești, ceva ce ți-ai dorit încă din copilărie dar nu ai apucat niciodată. Spre ex – cursuri de dans, cursuri de poezie, cursuri de gătit etc

3. Fă o plimbare ca să îți oferi o pauză

Avem foarte multe pe cap în fiecare zi, iar creierul nostru are nevoie de o pauză. Fă o plimbare de 10 minute cu câinile sau pur și simplu de una singură, în parc, ca să îți limpezești gândurile.

4. Citește mereu

Aceasta este o măsură de protecție împotriva bolii Alzheimer, care o să îți folosească din plin, toată viața. Pe lângă cunoștiințele foarte importante, cititul îți păstrează mintea aprigă și ieși puțin din viața reală. Este ca o „vacanță” a psihicului.

A.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel