Majoritatea şcolilor şi grădiniţelor din SUA şi alte ţări europene, între care Marea Britanie, au inclus în programa lor orele şi cursurile de mindfulness.
Modul în care ne petrecem dimineaţa poate avea un impact asupra ȋntregii zile, deoarece mintea noastră a primit restart, iar în funcție de atitudinea noastră, putem realiza lucruri mărețe în acea zi sau o putem transforma într-o zi banală.
În opinia renumitului specialist în mindfulness Dana Predu, felul în care tratăm dimineața ne influențează major pe tot parcursul zilei, iar dacă vom lua în serios orice dimineață, atitudinea noastra proactivă va intra în rutina noastră și, fără să ne dăm seama, vom ajunge să facem progrese atât în viața noastră profesională, cât și în cea personală.
1. Sărbătoreşte că eşti ȋn viaţă! Primul lucru pe care ȋl fac atunci când deschid ochii dimineaţa este acela de a spune „Mulţumesc”. Eşti norocosul care s-a trezit şi are ȋn faţa lui o nouă zi ȋn care poate face ceea ce ȋşi doreşte pentru el şi pentru cei din jurul său. Mulţumeşte sincer Universului pentru o nouă zi.
2. Acordă atenţie sunetelor! Avem opţiunea de a ne seta alarma la ceas/telefon aşa cum ne dorim. Poţi alege o alarmă cu tonuri blânde, muzică liniştitoare, poate sunete de clopot, muzică zen sau poate tonuri care te motivează să te ridici din pat.
Organismul tău va ȋncepe ziua echilibrat, pe un ton liniștitor. În acelaşi timp poţi să adaugi alarmei şi un mesaj reprezentativ pentru tine. Spre exemplu, mesajul meu de dimineata este: „Viaţa mea este plină de prosperitate”.
3. Hidratează-te! Corpul tău are nevoie de apă. Dimineaţa este un moment perfect pentru hidratare. Înainte de a consuma cafea sau ceai, ȋţi propun să bei un pahar cu apă la temperatura camerei. Poţi adăuga ȋn paharul de apă şi zeama de la o jumătate de lămâie. Te vei hidrata şi corpul va fi pregătit pentru o nouă zi.
4. Observă mediul ȋnconjurător! Suntem conectaţi cu tot ceea ce este ȋn jurul nostru. Îţi propun ca ȋnainte de a deschide e-mail-ul, mesageria sau aplicaţiile de socializare, ȋndreaptă-ţi privirea către natură. Eu obişnuiesc să deschid geamul larg, şi pentru câteva minute observ tot ce este ȋn jurul meu: culori, mirosuri, mişcare şi energie. Uită-te pe cer, priveşte un copac, ascultă ciripitul păsărilor, etc. Apoi mergi mai departe cu activităţile din ziua respectivă.
5. Vizualizează-ţi ziua! Un exerciţiu pe care-l fac zilnic ȋn prima parte a dimineţii este cel de vizualizare. Pentru câteva secunde ȋmi imaginez cum vreau să fie ziua mea. Vizualizez persoanele pe care le voi ȋntâlni, vesele si binevoitoare, simt energii pozitive, ȋntâlniri care se petrec aşa cum ȋmi doresc.
În funcţie de agenda pe care o ai in ziua respectivă, ȋndrăzneşte, desenează-ţi ziua perfectă, vizualizează mindful. Eu am şi o mantră personală pe care o repet ȋn fiecare zi: “Cu mulţumiri şi laude aşez ȋnaintea mea ȋn această zi, bucuria şi prosperitatea Universului. Fie ca Universul să-mi ofere, tot ce am nevoie ȋn această zi.