Poziția incorectă a corpului generează… depresie

V-ați gândit vreodată că ținând capul prea mult timp aplecat, mergând cocoșat nu faceți altceva decât să-i transmiteți informații greșite creierului despre starea voastră psihică?

De aici până la depresie… nu mai este mult

Carmen Anghel

Dr. Gabriela Oprescu, medic primar la Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, din București, ne-a explciat cum o poziție incorectă a corpului ne poate tirmite nu numai la recuperare fizică, ci și la psiholog!

„În materie de limbajul corpului, pozițiile pe care le adoptă atât omul cât și animalul se corelează cu anumite stări psihice. De exemplu, pisica se zbârlește și se încovoaie, cățelul rânjește și ridică urechile și bagă coada între picioare, când este periculos. Toată lumea știe că omul, când este supărat, apăsat de griji lasă capul în jos. Este o poziție care corespunde, prin limbajul trupului, exact dispoziției psihice a individului”. Atunci când vedem pe stradă un om care merge aplecat de spate și cu privirea în jos, ne gândim automat că are niște probleme, că îl apasă niște griji. Uneori, această atitudine corporală poate fi din neglijență. Numai că nu este de glumă!

„S-a remarcat faptul că receptorii de la nivelul coloanei cervicale corespund cu zonele de stimulare a musculaturii cefei în funcție de dispoziția psihică. S-a făcut o corelație. S-au făcut studii și concluziile nu sunt încurajatoare”, spune medicul. Sau, mai bine zis, s-a descoperit că nimci nu este întâmplător în felul în care ne „purtăm” trupul.

„Persoanele care stau aplecate, cu privirea în jos la scris, la mașina de cusut și așa mai departe, munci care impun poziția aplecat în față, dezvoltă depresie foarte rapid!”. Există și reversul: „Persoanele care își corectează poziția cefei și au privirea înainte, stau cu spatele drept, își rezolvă partea de depresie. Adică influențează foarte mult neurotransmițătorii respectivi, influențează foarte mult starea psihică”, adaugă specialistul, care ne face și câteva recomandări pentru a preveni sau a depăși depresia.

Masajul, mișcarea rezolvă problema

Masajul, de exemplu, ajută foarte mult persoanele care au această predispoziție sau sunt „obligate” prin natura meseriei să stea aplecate. Ca și când ar fi triste.Masajul are două componente: acela că destinde persoana și, celălalt beneficiu, încet și sigur „convinge” coloana să revină la poziția corectă.

„Masajul ajută. Ideea este să poți convinge coloana să țină poziția care îți dă perspectivă. Pentru că, stând aplecat, neurotransmițătiorii care cuplează centrii corticali sunt corespondenți cu neurotransmițătorii din depresie. Dar dacă eu stau drept și privesc viitorul cu seninătate, neurotransmițătorii sunt obligați să intre pe circuitul respectiv. Circuitul muscular se interconectează cu cel psihic”.

De asemenea, medicul ne mai recomandă gimnastica, plimbările în aer liber, cu corecția coloanei și cu controlul poziției de mers. „Aerul liber, natura, verdeața, mișcarea și masajul sunt sigur de mare folos”, concluzionează specialistul.

„Evident că nu în cazurile patologice, nu vorbesc de bolile psihice care se tratează greu, medicamentos, vorbesc de omul obișnuit, care muncește prea mult, obosește și stă cocoșat, și în timp dezvoltă această depresie”.

Copiii sunt în pericol și ei

În zilele noastre, din păcate, problema poziției incorecte a corpului îcnepe să „crească” încă de la grădiniță. Pentru că au o pozișie greșită în bănci și pentru că nu fac mișcare cât ar trebui. „Patologia psihiatrică în pediatrie, din păcate, ia avânt. Pe mai multe motive. E tragic. Dar una dintre probleme este aceasta că un copil normal trebuie să aibă un număr de ore de activitate fizică, în aer liber. Timpul petrecut afară, la joacă, în mișcare poate varia, în funcție de copil, de felul său de a fi. Sunt recomandate  minim patru ore pe zi de mișcare”, spune medicul. Este adevărat că sunt copii care au predispoziție de stat afaă sau de stat în casă. Nu s epoate generaliza, dar patru ore tot le-ar prinde bine.

„Eu, de exemplu, nu consider ADHD-ul ca maladie așa cum este cotată acum, ci ca dezvoltarea unor reacții normale ale organismului nemișcat. Înainte, orașele erau pline de parcuri mari, cu nisip, cu iarbă – acum nu mai sunt. Părculețele acum, cele mai multe, sunt asfaltate. Și asta nu e bine. Pentru că iarba verde, nisipul acela pe care călcam cu picioruțele ne ajutau. Nu mai spun cât de bună ar fi o cură la munte, cu un râuleț, contactul cu pământul și așa mai departe.”

Revenind la ADHD, medicul explică viziunea sa: „Fiindcă nevoia lor de mișcare se manifestă prin imposibilitatea de a sta. Și normarea asta a orelor de stat – pentru că ei îcnep să stea de la grădiniță. Îi pun pe scaun, îi pun să deseneze. Stau nemișcați. Orele de sport sunt puține. Copiii au nevoie să se joace, să se miște. Sunt unii copii mai energici, au neovie de mai mult decât cei care se joacă patru ore, după cum spuneam. Sunt copii care au nevoie de toată ziua”. Pe măsură ce crește, copilul începe să-și controleze timpul de joacă, de mișcare, și ajunge la un program de joacă rezonabil.

Nemișcați și obosiți

„Mai este și problema pupitrelor. Noi aveam pupitre cu înclinare specială, cu bara pentru picioare. Erau niște norme și învățătoarea ne așeza la pupitre adaptate la dimensiunea corpului. Există un normativ care spune că trebuie să avem unghi de 90 de grade între toate segmentele corpului, începând cu gamba. Iar corpul să fie vertical. Or, acum toate băncile sunt la fel. Nu se ține cont de faptul că fiecare copil e în felul lui. Mulți se chinuie. Stau cocoșați. Sunt nemișcați și obosiți.”

Lipsa de mișcare generează moleșeala musculaturii, moleșeala musculaturii generează lipsa de  tonus pentru menținerea verticală a  capului. „Capul, în mod normal, cântărește 5 kilograme, dar la fiecare înclinare de 10 grade își dublează greutatea. Adică vectorul care se proiectează în discuri prin regiunea cervicală se dublează. Asta înseamnă că la 60 de grade are aproape 40 de kilograme! Și de aici toată patologia de coloană cervicală care se deazvoltă”.

Așadar: musculatura cefei este în strânsă legătură cu receptorii corticali care sunt interconectați cu psihicul.