Două magazine ce aparțin de Mega Image localizate în Brănești, județul Ilfov au fost închise în urma unui control efectuat de de ANPC. Inspectorii ANPC au găsit la fața locului – produse alterate, marfă expirată și multă mizerie.
Potrivit comunicatului de presă emis de ANPC în cursul acestei dimineți, inspectorii ANPC au acționat în urma mai multor sesizări venite de la consumatori.
În urma controalelor efectuate în cele doua magazine Mega Image au fost depistate următoarele nereguli:
„Înainte de orice sunt ilfovean. Am primit pe numărul meu de telefon informaţii şi imagini cu privire la activitatea unui magazin aparţinând lanţului Mega Image din judeţ. Filmările şi pozele m-au cutremurat şi, imediat, în dimineaţa următoare, am coordonat acţiunea de control desfăşurată la respectivul spaţiu comercial. Nu-mi vine nici acum să cred că pot exista încă astfel de situaţii. După toate acţiunile desfăşurate de această autoritate. Transmit tuturor consumatorilor şi mai ales celor din Ilfov, care cu siguranţă ştiu să-mi transmită direct mesajele, că voi fi personal prezent la acţiunile de control din acest judeţ”, a declarat vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…