O soluție găsită din fonduri europene pentru miile de copii cu autism din România riscă să fie compromisă o dată cu finalizarea proiectului „Și ei trebuie să aibă o șansă”. Mai exact, din cele 40 de centre din țară doate pentru diagnosticarea și tratarea acestor copii, jumătate riscă să fie desființate.
Radu este din județul Dolj. A fost diagnosticat cu autism la 2 ani, a făcut terapie pentru recuperare, iar din toamna anului trecut merge la școală. A avut norocul să ajungă foarte devreme la medic, iar când a fost depistat nu vorbea, țipa, avea crize necontrolate de plâns, era retras și nu căuta compania oamneilor. Prin proiectul „Și ei trebuie să aibă o șansă”, implementat la Centrul de consiliere și asistență a persoanelor cu autism deschis în cadrul Direcției de Protecție a Copilului Dolj, micuțul a beneficiat de intervenția specialiștilor formați prin acest proiect încă de când aceștia făceau practică. După ce a făcută terapie comportamentală și logopedie, Radu poate face astăzi tot ceea ce face un copil tipic, de vârsta lui.
Dintre cele 40 de centre, 17 vor fi finanțate de Ministerul Muncii, alte 9 aștepată o decizie în acest sens, iar restul sunt în voia sorții, ca și copiii care le frecventează.
Peste 7.000 de copii nu sunt în statistici
În România, în cadrul direcțiilor de protecție a copiilor, erau înregistrate, în anul 2012, 7.179 de persoane cu autism însă numărul real al acestora este mult mai mare, majoritatea nefigurând în evidența oficială. Incidența autismului este de 1/88 persoane, conform unui studiu publicat în 2012 de Centrul pentru Controlul Maladiilor (CDC) din Atlanta, Statele Unite ale Americii, iar pentru țara noastră specialiștii estimează cel puțin 15.000 de persoane cu autism. „La noi, statisticile nu sunt foarte clare. Puteține date pe care le avem arată însă că mii de persoane au autism fără a fi diagnosticate”, ne-a declarat Adelaide Katerne Tarpan, manager la Romanian Angel Appeal.
În cadrul proiectului “Și ei trebuie să aibă o șansă!” au fost formați și certificați medici pediatri și de familie, în depistarea precoce a autismului, au fost instruiți specialiști în intervenții terapeutice, a fost înființată, la nivel național, o rețea de 40 de Centre de consiliere și asistență pentru persoane cu autism și familiilor lor, au fost derulate 2 campanii naționale de informare și sensibilizare și a fost elaborată o Strategie Națională privind integrarea socială și profesională a persoanelor cu autism.
Prima inițiativă amplă în sistem public privat
Înființarea celor 40 de centre de consiliere și asistență pentru persoanele cu TSA și aparținătorii acestora reprezintă prima inițiativă public privată privind oferirea de servicii specializate, la nivel național, în domeniul autismului. Pasul făcut este foarte important, principala problemă căreia rețeaua îi răspunde fiind accesul la servicii de specialitate pentru toate categoriile sociale de familii afectate (cu venituri mici sau chiar lipsite de posibilități financiare). Centrele sunt deservite de specialiști (psihologi, psihopedagogi, educatori speciali) instruiți prin proiect, în cadrul unui program de formare creditat de Colegiul Psihologilor din România, și oferă intervenții din sfera comportamentală precum și consiliere pentru părinți. Având în vedere structura și capacitatea centrelor, acestea pot asigura, în acest moment, evaluarea cazului, realizarea, împreună cu familia, a unui plan de intervenție individualizat, intervenții punctuale, centrate pe problemă, ședințe de lucru 1 la1 și de grup, de la caz la caz programe de intervenție de câteva ore pe zi.
Care sunt semnele autismului?
Autismul se declanșează la copii care până la 1,5-2 ani par perfect normali. Se manifestă cu:
1. Lipsa contactului vizual. De obicei, persoanele autiste se uita mai mult pe linia gatului si nu la ochii celui cu care interactioneaza.
2. Lipsa feedback-ului. Copiii autisti nu raspund atunci cand o persoana le zambeste, nu vor schita zambetul, asa cum o facem noi in mod instinctiv.
3. Nu raspunde atunci cand este strigat pe nume decat foarte rar si nu e interesat de vocile familiare pe care le aude in jurul sau.
4. Lipsesc gesturile prin care se comunica. De exemplu, daca va despartiti de cineva cunoscut, nu va face cu mana, nu se va uita spre acea persoana pentru un “ramas-bun”, nu are rabdare sa stea daca vrei sa-l saruti pe obraji, prezentand mereu reactii de retragere. Nu ii place sa fie atins si nici mangaiat.
5. Lipsa empatiei. Persoanele cu autism au dificultati in a intelege sau identifica sentimentele celor din jur: nu pot interpreta semnele non verbale ale celor din jur: expresia faciala, postura.
6. Au nevoie de rutina, iar daca ceva intervine apar crize puternice de furie, zvarcoliri pe parchet, plansete, tipete si arunca cu obiectele din jur. Uneori chiar si mutarea unei mici piese de mobilier, schimbarea culorii paturii cu care il inveleai poate sa duca la astfel de manifestari.
9. Intarzierea dezvoltarii limbajului sau lipsa totala a comunicarii verbale. In cazul in care limbajul este dezvoltat, poate aparea folosirea repetitiva sau stereotipa a acestuia: repetarea de multe ori a unui cuvant sau a unei expresii auzite de curand.
10. Prefera joaca solitara, nefiind interesat de ceilalti copii sau de jocul acestora. Nu ii place galagia si relationeaza mult mai bine cu o singura persoana, decat in grup.
11. Uneori la o simpla atingere sau o soapta pe care i-o spui poate reactiona extrem de dur. Copiii autisti percep atingerile si zgomotele la o intensitate mult mai mare decat noi. Astfel ca o bataie pe umar poate sa o simta ca pe o adevarata lovitura.
