Din cuprinsul articolului
Astăzi, 14 septembrie 2022, se împlinesc 40 de ani de ani de la moartea prințesei Grace Kelly. Ea și Prințesa Diana au avut destine asemănătoare. Până și moartea lor pare, până la un punct, trasă la indigo.
De origini umile comparativ cu cei care le-au devenit soți, ambele, deși aveau o voce, au trăit în tăcere, obligate de statutul lor. Nu înseamnă că au acceptat tacit ceea ce li se întâmpla.
Grace Kelly, actriță la Hollywood, l-a întâlnit pe prințul Rainier III de Monaco la Festivalul de Film de la Cannes, în 1955. Povestea lor de dragoste, până la căsătorie, a durat doar un an, cei doi căsătorindu-se într-o festivitate fastuoasă în 1956.
De partea cealaltă, prințul Charles a făcut cunoștință cu Diana Spencer în timpul unei partide de vânătoare la Althorp, organizată chiar de familia ei, în noiembrie 1977. La acea vreme, prințul Charles forma un cuplu cu sora mai mare a Dianei, Sarah.
Destinul lor a fost asemănător și după căsătorie. Ambele au făcut din caritate un centru al vieții lor, fiind complet dedicate cauzelor în care credeau.
Din păcate, ambele au suferit mult în mariajele lor, indiferent cu câtă dragoste au pășit în acestea. În cazul prințesei Diana toată lumea știa că soțul ei are o aventură – lungă cât o viață – cu Camilla Parker Bowles, o iubită din trecut. Cu atât mai dureros era pentru Diana că toată lumea știa. Însăși Lady Di a confirmat într-un interviu relația extraconjugală a soțului ei. ”Eram trei în acel mariaj, așa că era un pic îngrămădeală”, a declarat ea atunci.
În Monaco, prințul Rainier a avut trei amante numai în prima lună de mariaj cu Grace. Lesne de înțeles prin ce trecea actrița devenită prințesă.
Însă amândouă au suferit în liniște, demne ca niște zeițe. Într-o biografie a Dianei se povește că, în 1981, la un recital muzical, cele două s-au întâlnit la baie. ”Îmi amintesc că m-am întâlnit cu prințesa Grace și cât de minunată și calmă era – dar stătea pe ape foarte tulburi, am văzut asta”, povestea la un moment dat Lady Di.
Și Grace Kelly văzuse cât de neliniștită era Prințesa Inimilor. Cunoștea bine acele priviri, din proprie experiență, așa că a facilitat întâlnirea care a avut la toaletă. Și-au făcut confesiuni ca de la o prințesă rănită la alta, după care Grace a mângâiat-o pe obraji cu tandrețe și i-a spus: ”nu-ți face griji, va fi și mai rău”. Toate acestea au fost povestite de însăși Lady Di.
Pe 13 septembrie 1982, Grace a fost rănită într-un accident de mașină, iar medicii au spus atunci că, cel mai probabil, prințesa a avut un atac cerebral vascular la volan. A murit la spital a doua zi, pe 14 septembrie 1982. Fiica ei, Stephanie, care era și ea în mașină, a fost și ea rănită, dar s-a recuperat complet.
Deși lucrurile par clare în cazul morții lui Grace, de atunci au început să apară tot felul e scenarii și ipoteze. Inițial, palatul a emis un comunicat în care anunța că prințesa este vie. Un martor a povestit că, de fapt, prințesa Stephanie era la volan la momentul producerii accidentului.
Speculațiile cu privire la circumstanțele exacte ale producerii accidentului continuă și în ziua de azi.
La înmormântarea lui Grace Kelly, a cărei moarte a îndurerat o lume, a fost prezentă și Lady Di, dar singură, acesta fiind unul dintre primele angajamente oficiale pe care prințesa le-a avut fără soț.
Cât despre moartea prințesei Diana, aceasta a venit ca un șoc pe 31 august 1997. Se anunța atunci că prințesa a murit într-un accident de mașină la Paris, când încerca să scape de o hoardă de fotografi, aflați pe urmele ei și ale iubitului ei, Dodi Fayed.
Multe întrebîri au rămas fătă răspuns cu privire la ambele morți tragice. Fostul majordom al Dianei, Paul Burrell, a hrănit aceste speculații, spunând că prințesa îi spusese că e în pericol de moarte și că ar putea sfârși într-un ”accident de mașină”. Asta se întâmpla cu doar câteva luni înainte de moartea ei.
Într-o scrisoare pe care Diana i-ar fi trimis-o, ea spunea că prințul Charles, deja fost soț pe atunci, ar fi pus la cale așa ceva, pentru a se putea recăsători.
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…