Categories: Stil de viaţă

4 trucuri care te protejează împotriva ridurilor

De regulă, femeile după vârsta de 30 de ani încep să fie îngrijorate de apariția sau chiar de accentuarea ridurilor. Unele, încearcă să le prevină încă de la 25 de ani. De la început trebuie spun că apariția ridurilor este un lucru firesc care face parte din procesul de îmbătrânire de care nimeni nu este scutit. Vestea bună este însă că astăzi, o mulțime de metode pot să amâne apariția lor sau măcar să le estompeze.

Există unele trucuri care nici nu costă, nici nu este greu să le realizezi și care te vor ajuta să ții ridurile la distanță încă câțiva ani.

Iată ce poți face chiar la tine acasă:

  • Dormi pe spate. Nimic mai simplu! De exemplu, dacă ai obiceiul de a dormi în fiecare noapte în aceeași poziție, vei constat că apar liniile de somn, riduri care se formează la suprafața pielii. Acestea nu dau voie pielii să se întindă după ce te-ai trezit. Dacă ai tendința de a dormi într-o parte, nu ai scăpat. Din contră te vei pricopsi cu ridurile pe obraji sau pe bărbie. Așa că cel mai bun mod în care poți dormi este pe spate, în felul acesta nu te expui la riscul de apariție a ridurilor cauzate de modul în care dormi.
  • Consumă cât mai mult pește. De exemplu, somonul alături de ceilalți pești de apă rece este o sursă bună de proteine, baza pielii sănătoase. În plus, este și o sursă de acizi grași omega 3 care pot hrăni pielea, o ajută să rămână tânără și fermă, ameliorează efectul ridurilor.
  • Portă ochelari. Chiar dacă ai dioptrii mici, mici tot trebuie să porți ochelarii zilnic. În caz contrar, nu numai că nu vei vedea bine și îți vei obosi ochii, dar te vei pricopsi și cu riduri în jurul ochilor. Și ochelari de soare este indicat să ai și să-i poți fiindcă aceștia îți vor proteja pielea din jurul ochilor și te vor face să nu te mai încrunți ori de câte ori soarele de va deranja.
  • Nu exagera cu spălatul feței. Apa este ideală, înlătură mizeria, praful, impuritățile și grăsimea de pe față. Dar, tocmai această grăsime care există în mod natural pe față te apară de apariția ridurilor. Altfel spus, spălarea excesivă a feței va îndepărta această protecție naturală. Ideal este să utilizezi pentru spălatul feței produce cosmetice blânde pe care să le cumperi din farmacii.
  • Cremele tale să conțină și vitamina C. Sunt studii care arată că produsele de îngrijire și cremele care conțin vitamina C pot stimula producția de colagen, pot proteja împotriva efectelor negative ale razelor UVA și UVB, pot ajuta la reducerea petelor negre/maronii și reduc roșeața pielii.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: