Dacă în trecut, alăptatul era considerat un subiect tabu, care îi privea doar pe mamă și bebeluș, lucrurile s-au mai schimbat în această privință. Aproximativ 4 din 10 bărbați ar alăpta, dacă ar putea, arată un sondaj Ivox, la cererea Asociației SAMAS. De asemenea, o treime dintre participanții la studiu nu ar refuza, însă susțin că nu s-au gândit niciodată la asta, pentru că nu s-au pus în pielea partenerei.
Peste jumătate dintre bărbați (54%) chiar au asistat ori de câte ori au avut ocazia la sesiunile de alăptare și s-au simțit foarte bucuroși atunci când vedeau cum este hrănit bebelușul. Totuși, 2 din 10 bărbați nu au dorit să asiste la alăptat, considerând că este strict problema femeilor.
O veste bună este și faptul că o mare parte dintre bărbați cunosc beneficiile laptelui matern: peste 80% dintre aceștia au declarat că alăptatul stă la baza formării imunității copilului, iar 5 bărbați din 10 mai știu și că alăptarea scade riscul de cancer mamar la femei și al unor afecțiuni ginecologice. O mare parte dintre bărbați cunosc inclusiv care este perioada de timp recomandată de medici pentru alăptare: aproape 60% dintre participanții la studiu știau că este recomandată alăptarea exclusivă până la 6 luni, în timp ce un sfert dintre bărbați au declarat că nu știu cât timp ar trebui să alăpteze femeile.
Cursurile de pregătire pentru viitori tătici, puțin accesate
Cu toate că o treime dintre bărbați consideră că subiectul implicării taților în procesul alăptării este „la modă” și citesc împreună cu partenera informații despre schimbările care au loc în sarcină și practici de îngrijire a copilului în primele luni de viață, foarte puțini apelează la ajutorul unor specialiști în domeniu, așa cum sunt educatorii perinatali. Doar 26% dintre respondenți au declarat că s-au informat cu partenerele despre alăptare, încă de dinainte de naștere la un curs de pregătire prenatală, și doar 1 din 10 bărbați (11%) a participat la un curs de puericultură, ca să fie pregătit să își îngrijească bebelușul în mod corect.
Cu toate acestea, discuțiile despre alăptare nu sunt foarte comune în cuplu, aproape jumătate dintre participanții la studiu (45%) au declarat că nu au discutat niciodată cu partenerele lor acest aspect, iar mai bine de jumătate dintre femeile care și-au dorit să alăpteze (57%) nu
și-au implicat partenerii și nu le-au cerut sfatul în această privință.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 201 bărbați, tați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani, cu copii cu vârste între 0 și 7 ani, în perioada 23-30 iulie 2015.
De ce renunta româncele la alăptare și cum pot ajuta bărbații
România este una din țările cu cele mai scăzute rate ale alăptării exclusive: 12%, potrivit unui studiu efectuat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului în 2011 (față de media europeană de 30%, care este mică, la rândul ei). Alăptarea nu este deloc ușoară, în primele zile și săptămâni după naștere, femeile se pot confrunta cu o serie de dificultăți care le determină să renunțe. Principalul motiv pentru care femeile renunță la alăptare este lipsa de informații teoretice și practice: nu reușesc să puna bebelușul la sân cât mai repede după naștere, cred că nu au destul lapte pentru bebeluș, nu cunosc pozițiile de alăptare care să le asigure priza corectă la sân și nu sunt ajutate să își pună bebelușul corect la sân.
„În unele maternitati, femeile au parte de ajutor din partea cadrelor medicale, dar cele mai multe, când ajung acasă, continuă să aibă nevoie de suport. Atunci, dacă nu ai un partener informat și suportiv, care să te ajute cu informații și cu susținere, poți ceda în fața dificultăților ce pot apărea în timpul alăptării. Foarte interesant este faptul că peste 60% dintre solicitările pe care le primim la Asociația SAMAS pentru consultanți în lactație, în primele săptămâni după naștere, vin de la bărbați. Ceea ce înseamnă că tăticii chiar pot face diferența! Lansăm, deci, această campanie, pentru că vrem să accentuăm rolul pe care îl au bărbații în succesul procesului de alăptare, rol care a fost subestimat de-a lungul timpului și care poate fi asumat de-acum prin participarea la cursuri prenatale despre alăptare”, a declarat Ana Măiță, Vicepreședinte Asociația SAMAS.
Cursuri gratuite de alăptare pentru femeile care vin însoțite de parteneri
Tema de anul acesta a Săptămânii Internaționale a Alăptării este una de mare actualitate: „Breastfeeding and work: Let`s make it work” (Alăptează și muncește – Este posibil!). În acest context, rolul bărbaților devine și mai important, putând fi un ajutor prețios pentru femeile care încă alăptează, dar doresc să își reia viața profesională.
„Cu excepția laptelui matern, bărbații le pot oferi nou-născuților tot ce le oferă mamele în timpul alăptării: afecțiune, căldură, îngrijire, protecție. Însă chiar și în ceea ce privește hrănirea efectivă a bebelușului, ei pot ajuta mama să își reia activitatea profesională atunci când ea decide, fără ca asta să priveze bebelușul de laptele matern. Tăticii pot să își hrănească bebelușul cu lapte matern ajutând mama să colecteze regulat lapte cu ajutorul pompei de sân, chiar dacă aceasta se întoarce la locul de muncă”, a adăugat Ana Măiță, Vicepreședinte Asociația SAMAS.
Astfel, în cadrul Campaniei „Tăticii fac diferența!”, organizate cu ocazia Săptămânii Internaționale a Alăptării, Asociația SAMAS oferă cadou Cursul Prenatal despre Alăptare tuturor gravidelor care vin însoțite de partener sau de o altă persoană de suport de sex masculin. Înscrierile la aceste cursuri făcute cadou de Asociația SAMAS se vor desfășura pe perioada Săptămânii Internaționale a Alăptarii (1-7 August), atât pe plan local, cât și online, prin formularul aflat la acest link: http://bit.ly/1IcALhy
Manifestul tăticilor care fac diferența
Programul SAMAS dedică această săptămână bărbaților ce își susțin pe deplin partenerele, informându-se corect alături de ele despre alăptare, sprijinindu-le în mod real, de câte ori pot și asumându-și cu curaj rolul lor în succesul alăptării.
Asociația SAMAS consideră că „TĂTICII FAC DIFERENȚA!” și dorește să arate că din ce în ce mai mulți tați din România cred la fel.
Tot în cadrul campaniei „Tăticii fac diferența!”, Asociația SAMAS lansează Manifestul tăticilor care fac diefernța, o inițiativă prin care invită toți tatii din România să își demonstreze public susținerea față de partenere, pentru a schimba în sens pozitiv statisticile despre alăptare.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…