În momentul în care o femeie crede că a rămas însărcinată, primul lucru pe care îl face este efectuarea unui test de sarcină. Este simplu, rapid și se găsește peste tot în farmacii.
Deși multe dintre acestea susțin o precizie de 99 la sută, acestea nu sunt intotdeauna corecte. Un rezultat fals pozitiv este acela în care testul indică faptul că femeia este însărcinată, dar de fapt, nu este cu adevărat.
Astăzi, dr. Silviu Iștoc, medic primar obstetrica-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, ne spune 4 motive pentru care un test de sarcină ar putea fi fals pozitiv.
Timpul de acționare a testului a expirat
Când urmează să efectuezi un test de sarcină, este important să citești instrucțiunile pas cu pas. Fiecare marcă are instrucțiuni specifice, de aceea este esențial să le urmărești cu atenție. Majoritatea testelor vor cere utilizatorului să citească rezultatul în 4-5 minute de la efectuarea lui și nu mai mult de 10-30 de minute după aceea.
„Majoritatea testelor de sarcină non-digitale pentru urină vor arăta o linie dacă femeia nu este însărcinată și două linii dacă este însărcinată sau un semn plus sau minus. Dacă testul de sarcină este citit după expirarea timpului recomandat, poate duce la un rezultat fals pozitiv al testului. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, acesta nu este un test de sarcină pozitiv, ci o linie de evaporare lăsată de urină după timpul recomandat pentru citirea testului.”, afirmă dr. Silviu Iștoc.
Ai trecut recent printr-o pierdere de sarcină sau avort
Efectuarea unui test de sarcină, în urma unei pierderi de sarcină sau avort, poate fi un alt motiv pentru un rezultat fals pozitiv. Odată ce un ou fecundat este implantat în peretele uterin, organismul începe să secrete hormonul de sarcină hCG. După un avort sau pierdere de sarcină, nivelurile de hCG încep să scadă, dar foarte lent.
De obicei, nivelul de hCG scade pe o perioadă cuprinsă între 9 și 35 de zile. Perioada medie de timp este de aproximativ 19 zile. Efectuarea unui test de sarcină în această perioadă poate duce la un test fals-pozitiv.
Uneori, este posibil ca o femeie să fi suferit un avort incomplet. Această afecțiune înseamnă că poate exista țesut din sarcină în uter care continuă să producă hCG. Dacă se întâmplă acest lucru, poate fi necesară o intervenție pentru a îndepărta acel țesut.
Este o sarcină molară
„Sarcina molară completă se caracterizează prin absența embrionului și a unei placente normale și prin existența în uter a țesutului placentar anormal, alcătuit din vezicule ce pot umple întreaga cavitate uterină. În schimb, o sarcină molară parțială are un embrion și o placentă. Cu toate acestea, embrionul are două seturi de cromozomi de la tată și un set de la mamă. Aceasta dă embrionului 69 cromozomi în locul celor 46.”, adaugă dr. Silviu Iștoc.
În loc de placentă și embrion normal, țesutul placentar într-o sarcină molară se dezvoltă în așa fel încât se aseamănă cu o mulțime de struguri. De fapt placenta devine o formațiune de mici saci umpluți cu lichid, ce trebuie îndepărtată. În astfel de situație, testul va ieși pozitiv, chiar dacă sarcina nu se dezvoltă normal.
Suferi de anumite afecțiuni medicale
Anumite afecțiuni medicale pot determina creșterea nivelului de hCG al unei femei, chiar și atunci când nu este însărcinată. Printre acestea se numără:
Pentru a fi sigură de prezența sarcinii, și de bunul mers al acesteia, consultă un medic specialist imediat după efectuarea testului.
Supranumit și doctorul care salvează viețile nenăscute, Silviu Iștoc este medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală și Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă și la Clinica ProVita.
Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România, să aducă pe lume copii sănătoși; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive facute, dintre care unele cu grad inalt de dificultate.
Demența își poate face apariția în mai mule moduri. În timp ce pierderea memoriei este cel…
Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a fost recunoscută la Gala Capital Performeri…
Călin Georgescu, candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale din România, a ieșit în fața presei pentru a-și…
Mercur retrograd intră în zodia Săgetător şi provoacă o serie de schimbări vizibile în viețile…
Autorităţile sanitare americane sunt în alertă şi au anunţat că un copil a fost testat…
Sunt momente în viață în care corpurile noastre se schimbă rapid și nu vorbim doar…