Categories: Ştiri sănătate

34 de tone de alimente congelate din magazinele din România, retrase de la vânzare. Ce au găsit inspectorii ANPC?

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au desfășurat o amplă acțiune de control în rândul a peste 500 de operatori economici care comercializează produse congelate, inclusiv înghețată.

În urma acestor verificări, au fost descoperite multiple nereguli grave, precum:

– Comercializarea produselor expirate;
– Nerespectarea temperaturilor corespunzătoare pentru congelare;
– Utilizarea agregatelor frigorifice neigienizate sau deteriorate.

Aceste abateri au atras sancțiuni severe, fiind aplicate amenzi în valoare totală de peste 2,5 milioane de lei. De asemenea, au fost retrase de la vânzare peste 27 de tone de produse congelate considerate improprii pentru consumul uman.

34 de tone de produse alimentare neconforme

„În perioada 12 – 23.08.2024, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acțiuni de control cu privire la modul de respectare a prevederilor legale în domeniu referitoare la conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusive a înghețatei, la nivelul întregii țări.

Au fost controlaţi 540 operatori economici, la 466 dintre aceștia fiind constatate deficienţe. Totodată a fost verificată o cantitate de peste. 50 de tone produse alimentare congelate, din care circa 34 de tone nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele sancțiuni:

• 440 amenzi contravenţionale în valoare de peste 2,5 milioane lei
• 130 avertismente
• oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 27 de tone de produse alimentare congelate improprii consumului uman, în valoare de aproximativ 270.000 lei;
• oprirea temporară de la comercializare a circa 3,5 tone produse alimentare congelate, până la remedierea neconformităţilor constatate.

„Toți consumatorii trebuie să manifeste atenție deosebită, în momentul în care cumpără produse alimentare congelate, inclusiv înghețată, la ambalajele murdare, deteriorate sau care nu sunt închise etanş şi nu asigură salubritatea produsului.

De asemenea, foarte importantă este verificarea de către consumatori, pe ambalaj, a datei durabilităţii minimale. Pentru a nu le fi afectată sănătatea, trebuie să refuze produsele pe eticheta cărora aceasta lipsește sau este modificată oridepăşită” – Sebastian Hotca, președinte interimar al ANPC.

Sursă foto: ANPC

Cele mai frecvente abateri de la legislație

Dintre cele mai frecvente abateri de la legislație menționăm:

– comercializarea unor produse congelate cu modificări organoleptice (acumulări de gheață în interiorul ambalajului, cu arsuri de congelare, devidate, cu stare termică modificată – decongelate)

– comercializarea unor produse alimentare congelate fără elemente de identificare și caracterizare

– comercializarea unor produse alimentare congelate cu data durabilităţii minimale depăşită

– comercializarea unor produse alimentare congelate în ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanşeitatea

– lipsa informaţiilor obligatorii, la locul de comercializare a produselor congelate (menționarea ingredientelor alergene, traducerea în limba română a elementelor de pe etichetă, lipsa înscrierii cantității nete, înscrierea eronată a datei durabilităţii minimale, lipsa înscrierii țării de origine etc.)

– neconcordanțe între mențiunile de pe eticheta produsului și cea de la raft

– neconcordanțe între prețul produsului de la raft și cel de la casa de maarcat

– nerespectarea temperaturii de congelare (-18 grade C), impusă de producători

– nerespectarea condițiilor de depozitare

– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate sau deteriorate

– abateri privind afișarea prețului (lipsa afișării prețului, a prețului pe unitatea de măsură sau afișarea acestuia în mod greu lizibil)

– nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa specificării perioadei de promoție, a indicării prețului vechi etc.)

– utilizarea unor mijloace de cântărire neverificate metrologic sau cu verificarea metrologică depășită

– comercializarea produselor alimentare congelate într-un spațiu neautorizat”, a transmis ANPC într-un comunicat.

 

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

28 de minute ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

48 de minute ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

o oră ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

o oră ago

Pr. Cleopa: Cel mai mare demon! Îl invoci fără să ştii chiar pe pomelnic

Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…

2 ore ago

Citeste si: