Statele membre ale Uniunii Europene şi Norvegia au primit peste 3.000 de pacienţi din Ucraina pentru a uşura presiunea asupra sistemului de sănătate al ţării, a raportat luni Comisia Europeană.
Programul de evacuare medicală lansat în martie 2022, la o lună după ce Rusia a declanşat invazia în Ucraina, a fost cea mai mare operaţiune de evacuare medicală coordonată până în prezent de Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE, se arată într-un comunicat.
„Aşa cum am spus întotdeauna, Ucraina şi cetăţenii săi pot conta pe sprijinul UE atât timp cât este necesar”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.
La rândul său, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat că „nu ne putem întoarce privirea de la ororile pe care le înfruntă zilnic poporul ucrainean”. „În condiţiile în care Rusia îşi continuă atacurile nemiloase asupra infrastructurii civile ucrainene, inclusiv spitale, acordarea de asistenţă de urgenţă Ucrainei este la fel de crucială ca întotdeauna”, a mai spus el, potrivit sursei citate de Agerpres.
Comisarul european şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toate cele 22 de ţări care şi-au deschis spitalele pentru pacienţii din Ucraina. Lista include majoritatea statele UE, plus Norvegia, care nu este ţară membră a blocului comunitar.
Luna decembrie aduce vești excelente pentru trei zodii norocoase care vor experimenta câștiguri financiare spectaculoase.…
Horoscop Urania 16-22 noiembrie 2024. Astrologul Urania dezvăluie care sunt zodiile ce vor întâmpina posibile…
Problemele de memorie nu trebuie ignorate, mai ales când apar frecvent și afectează calitatea vieții.…
Vârsta la care o femeie experimentează prima menstruație, cunoscută sub numele de menarhă, poate oferi…
Un număr impresionant de 400.000 de pensionari vor primi o sumă de 1.800 lei în…
Spune adio durerilor articulare de iarnă! Pe măsură ce temperatura scade, mulți oameni experimentează dureri…