Din cuprinsul articolului
28 ianuarie, Sfântul Efrem Sirul. Rugăciune puternică pentru vindecare și depășirea necazurilor.
În această zi, credincioșii îl prăzniuesc pe Sfântul Efrem Sirul, unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți sfinți ai creștinătății. Născut în jurul anului 306, în Nisibis, Siria, într-o familie de creştini, a crescut sub îndrumarea Sfântului Iacob, primul episcop din Nisibis. Efrem este botezat de tânăr și apoi hirotonit diacon.
După ce orașul scapă de trei asedii ale perșilor, împăratul Iulian Apostatul, în urma unei campanii militare dezastruoase, este silit să încheie o pace prin care cedează Nisibisul perșilor. Sfântul Efrem se refugiază astfel în Edessa, unde și trece la Domnul în 373 sau 379, după ce, într-o călătorie la Cezareea Capadociei, se întâlnește cu Sfântul Vasile cel Mare. A avut parte de o înmormântare discretă, în cimitirul în care erau înhumați străinii.
Sfântul Efrem Sirul, cel supranumit Sfântul lacrimilor, pentru că îi izbăvea de cele mai mari necazuri pe cei care cu credinţa alergau la el, a făcut foarte multe comentarii la Sfânta Scriptură.
Rugăciune pentru vindecare și depășirea necazurilor către Sfântul Efrem Sirul
Rugăciunea închinată Sfântului Efrem Sirul a fost inclusă în slujbele ținute în biserici în Postul Mare. Se spune că cei care o rostesc reușesc să își găsească liniștea și să își rezolve cele mai mari probleme.
Potrivit crestinortodox.ro, este este cea mai puternică rugăciune către Sfântul Efrem Siru
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al garirii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării si al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău.
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvantat ești în vecii vecilor. Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcatosul! Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă! Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă!”