27 mai, Sfântul Ioan Rusul, grabnic ajutător și vindecător. Rugăciune puternică, vindecătoare de boli

27 mai, Sfântul Ioan Rusul, grabnic ajutător și vindecător. Rugăciune puternică, vindecătoare de boli.

În ziua de 27 mai, creștinii ortodocși îl prăzniuesc pe pe Sfântul Ioan Rusul, tămăduitor și ocrotitor al tinerilor şi al familiei. Se spune că rugăciunile rostite azi către acest sfânt sunt foarte puternice şi grabnic ajutătoare.

27 mai. Cine este Sfântul Ioan Rusul

Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, în preajma anului 1690. Acesta a participat în războiul rușilor  împotriva turcilor, în anul 1711. Din păcate, soldatul Sfântul Ioan Rusul, a fost luat prizonier de tătari și ulterior, a fost vândut unui ofițer superior turc.

Toți tinerii care au fost luat prizonieri în acea perioadă, au renunțat la credința în Hristos. Aceștia s-au făcut musulmani. Sfântul Ioan Rusul nu a vrut să renunțe la credința sa și a răbdat chinuri groaznice din partea asupritorilor.

Cât timp a fost prizonier a trebuie să aibă grijă de vite. I s-a oferit o cameră apropiată de grajd, dar a refuzat să doarmă acolo și a ales grajdul animalelor, ca și casă. Sfântul Ioan Rusul îi mulțumea Domnului pentru casa sa pe care o asemăna cu ieslea săracă, din Bethleem, unde s-a născut Hristos.

În fiecare zi de sâmbătă el mergea la o biserică închinată Sfântului Gheorghe, se ruga și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului. Sfântul Ioan Rusul dormea puțin, mânca doar pâine și bea apă.

Pe patul de moarte, preotul care l-a împărtășit în fiecare sâmbătă la biserică i-a adus un măr pentru a-l feri de fanatismul turcilor. După ce a fost împărtășit, acesta a trecut la cele veșnice. Asta se întâmpla în naul 1730. Sfântul Ioan Rusul a știut când va muri, Dumnezeu dându-i acest dar.

Ulterior, în anul 1773, Sfântul Ioan Rusul a apărut în visul preotului care l-a condus spre viața veșnică când era pe patul de moarte și i-a spus acestuia că, trupul său este întreg și neputrezit. Preotul a luat moaștele Sfântului Ioan Rusul și le-a așezat în biserica “Sfântul Gheorghe”.

Osman Pașa a jefuit în anul 1832 biserica ”Sfântul Gheorghe” și a ars moaștele Sfântului Ioan Rusul, răzbunândi-se astfel pe creștini. Trupul Sfântului nu a ars în timpul incediului. I-a rămas doar o negreală de la jar și fum, neagrală care se păstrează pe moaște și acum ca mărturie a întâmplării din trecut.

Ulterior, moaștele sfântului au ajuns în insula Evvia, în actualul oraș Procopie. Aceste evenimente s-au petrecut după anul 1922.

Rugăciune puternică către Sfântul Ioan Rusul. Se citește la vreme de boală și ajută pe oricine

Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului sufletul se curățește și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.

De aceea, dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii, spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.

Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

19 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

49 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: