Din cuprinsul articolului
Mai multe categorii de persoane care beneficiază de ajutoare de stat se bucură de majorări semnifcative, în urma ajustării ratei anuale a inflației.
Schimbările vizează ajutoarele calculate în raport cu indicatorul social de referință (ISR). De la 1 martie, ISR a crescut de la 598 la 660 de lei, reflectând rata inflației pentru anul 2023 de 10,4%, conform datelor furnizate de INS.
O serie de drepturi financiare sunt acordate în funcție de ISR. Vorbim despre mai mulți bani pentru indemnizația de șomaj, prestațiile sociale destinate persoanelor cu handicap și nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, după cum arată Ministerul Muncii.
Prestațiile care se majorează
Prima de inserție – de trei ori valoarea ISR;
Subvenția pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială – nu mai mult de patru ori valoarea ISR;
Stimulentul lunar pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenți pe perioada vacanțelor – 50% din valoarea ISR;
Valoarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului – pragul minim al acesteia crește la 1.651 de lei (de la 1.496 de lei);
Alocația lunară de plasament crește de la 1.082 de lei la 1.194 de lei;
Valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare, în cazul adopției unui copil, crește la 2.245 de lei, iar valoarea indemnizației de sprijin la 793 de lei.
Indemnizația de şomaj pentru absolvenți – se acordă timp de 6 luni şi este 50% din ISR;
Indemnizația de șomaj: Valoarea ISR pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an; Valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea unei cote procentuale în funcție de stagiul de cotizare;
Indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități:
- Pentru persoanele încadrate cu ”handicap grav”, cuantumul total crește de la 599 de lei la 662 de lei;
- Pentru persoanele încadrate cu ”handicap accentuat”, cuantumul total crește de la 449 de lei la 496 de lei;
- Pentru persoanele cu dizabilități încadrate în gradul „handicap mediu”, bugetul complementar crește de la 72 la 80 de lei.
Venitul Minim de Incluziune – Prin excepție, în anul 2024 VMI se indexează de două ori: odată la 1 ianuarie cu rata inflației pe anul 2022, și odată în martie cu rata inflației pe anul 2023. Astfel, venitul net lunar până la care se acordă componentele sale crește de la 313 lei la 346 lei, de la 456 lei la 504 lei în cazul persoanei vârstnice 65+, iar pentru componenta de ajutor pentru familia cu copii pragul crește de la 795 lei la 879 lei.