Din cuprinsul articolului
În ziua de 26 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Stelian Paflagonul, considerat ocrotitor al pruncilor și al familiei creștine.
Sfântul Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), într-o familie foarte bogată.
Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste.
Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli.
Din viata sa aflam ca intr-o zi, a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti.
Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat in mod obisnuit cu un copil in brate, pentru neobosita sa misiune de a-i apara pe cei mici, ajutandu-i in mod special pe copiii bolnavi, potrivit crestinortodox.ro.
Una dintre cele mai puternice și cunoscute rugi pentru binecuvântarea și ocrotirea copiilor este rugăciunea Sfântul Stelian. Aceasta îi ferește pe cei mici de rele și le ajută pe mame să își crească iubiții copii și se se rostește mai ales de acestea, cât de des este cu putință.
Pentru a avea parte de sănătate și tot ce e mai bun în familie, mamele rostesc rugăciunea Sf. Stelian, făcătoare de minuni pentru copii.
,,Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău.
Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine.
Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”
Georgiana Corpodean, o fostă pacientă a Spitalului Cugir, solicită daune de peste un milion de…
Inspectorii fitosanitari trag un semnal de alarmă privind toxicitatea legumelor și fructelor. Află ce produse…
Ce pensie primești dacă nu ai muncit o zi în viața ta. Indemnizația socială minimă…
Suedia și Norvegia, două dintre cele mai avansate țări digital, au surprins recent anunțând că…
Agențiile de sănătate avertizează, în legătură cu o posibilă pandemie: peste 1.000 de morți și…
Prognoza meteo completă. În zilele următoare, România va resimți o răcire bruscă a vremii, temperaturile…