Sari la conținut

2,6 milioane de români vor primi 250 lei pentru alimente. Când vor intra banii pe card?

pensie
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un numar de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili, anunţă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

”O nouă tranşă de 250 lei va fi virată în luna august unui numar de aproximativ 2,6 milioane de persoane! Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un numar de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili”, spune ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Categorii de beneficiari

– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

magazin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel