Din cuprinsul articolului
25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut. Principalele cauze ale dispariției copiilor din familie au legătură cu abuzurile de natură sexuală.
7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori.
În contextul Zilei Internaționale a Copilului Dispărut, la sediul Guvernului a avut loc Dezbaterea – ”Cum își poate proteja România copiii de violența sexuală?”, organizată de Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile și Fundația World Vision România.
În debutul evenimentului, Mădălina Turza, Consilier de stat a anunțat operaționalizarea sistemului RoALERT- Copil dispărut, prin intermediul căruia populația va fi anunțată despre dispariția unui copil și semnalmentele acestuia, cu sprijinul IGPR, DSU și STS. Operaționalizarea RoALERT –copil dispărut este parte integrantă din Programului Național al Guvernului – DIN GRIJĂ PENTRU COPII.
Principalele cauze ale dispariției copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuși, cu precădere abuzurile de natură sexuală. În anul 2021, Poliția Națională a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuală, act sexual, corupere sexuală, racolare de minori în scopuri sexuale și hărțuire sexuală.
Potrivit analizelor Institutul pentru Studiul şi Tratamentului Traumei, cel puțin 80% dintre declarațiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiați și/sau familie.
Conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorități din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuți, a lipsei de încredere în reprezentanții autorităților, al accesului limitat la servicii de sprijin și de teama de a fi judecați de familie.
În cadrul dezbaterii, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniu au prezentat demersurile pe care le realizează pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen din perspectiva protecției copilului, a sistemului de educație, dar și a activității de combatere, cu accent pe informarea copiilor și a părinților, crearea unui sistem informatic unitar de colectare de date cu privire la abuzurile împotriva copiilor, precum și pe demersul strategic al Ministerului Educației de promovare a educației parentale.
Membrii legislativului prezenți la dezbatere au subliniat pe de parte necesitatea implementării efective a prevederilor legale existente, a acțiunilor pro-active susținute din partea instituțiilor direct implicate în prevenirea acestui fenomen, iar pe de altă parte au subliniat necesitatea promovării urgente a demersului legislativ privind stabilirea limitei de vârstă până la care un act sexual cu un minor poate fi considerat consimțit.
”Abuzurile și violența sexuală împotriva copiilor sunt subiecte grele despre care trebuie să avem curajul să discutăm public de la cel mai înalt nivel de decizie al executivului. Faptul că astăzi avem numărul unic pentru copii 119 este un pas major de a scoate la lumină acest fenomen, însă nu suficient. Prevenirea, combaterea și intervenția post-traumă trebuie să funcționeze efectiv de la firul ierbii, până la nivel de autorități centrale”, a declarat Mădălina Turza, Consilier de stat –Cancelaria Prim-ministrului.
“Violenţa sexuală este un subiect care trebuie adus cât mai des pe agenda agenda publică şi tratat ca prioritate. Avem nevoie de implicarea şi colaborarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu – familia, şcoala, autorităţile, societatea civilă: toţi trebuie să lucrăm împreună pentru a crea o celulă de siguranţă în jurul copilului.
În spatele fiecărui caz care ajunge să fie raportat, se află alte sute de cazuri neraportate”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…