22 de minute de mers pe jos reduc riscul de deces prematur. Alarmant: 9 şi 10 ore de sedentarism pe zi!

Pentru a combate riscurile pentru sănătate ale statului pe scaun toată ziua, la birou, sau acasă, pe canapea în faţa televizorului, specialiştii ne îndeamnă să ieşim la o plimbare rapidă.

Noile cercetări arată că persoanele care fac cel puţin 22 de minute de activitate fizică în fiecare zi îşi reduc riscul de deces prematur.

Potrivit studiului publicat în British Journal of Sports Medicine, cei mai mulţi oameni din ţările occidentale petrec între 9 şi 10 ore fiind sedentari atunci când nu dorm, cele mai multe ore fiind în timpul zilei de lucru ale unei persoane, au remarcat cercetătorii.

Plimbarea stimulează concentrarea mentală

Sedentarismul este legat de riscul de deces timpuriu, în timp ce este bine stabilit faptul că activitatea fizică are beneficii ample pentru sănătate. Acest ultim studiu a urmărit să examineze cât de mult timp sedentar este necesar pentru a declanşa riscul de deces prematur şi cât de multă activitate fizică este necesară pentru a reduce acest risc.

Cercetătorii au examinat nivelul de activitate fizică care este, cel puţin, egal cu o plimbare rapidă sau cu grădinăritul. Plimbarea stimulează concentrarea mentală şi este o activitate uşoară pentru articulaţii.

Pentru analiză, cercetătorii norvegieni au combinat datele din patru studii anterioare efectuate pe 12.000 de persoane cu vârsta de 50 de ani sau mai mult care au purtat aparate de urmărire montate pe şolduri pentru a măsura timpul activ şi sedentar. Au fost excluse datele de la miezul nopţii până la ora 6 dimineaţa, când oamenii, de obicei, dorm.

Riscurile sedentarismului

Analiza a indicat faptul că mai mult de 12 ore de sedentarism zilnic au fost legate de un risc cu 38% mai mare de deces prematur doar în rândul persoanelor care aveau mai puţin de 22 de minute pe zi de activitate fizică moderată sau viguroasă.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Nu a existat o limită pentru cantitatea de timp sedentar care să declanşeze riscuri pentru sănătate, dar orice creştere a activităţii fizice moderate s-a tradus printr-o reducere a riscului de deces prematur.

Studiul a arătat, de asemenea, că sporirea activităţii fizice a fost mai protectoare decât reducerea timpului de sedentarism, potrivit sursei citate de News.ro.

Rezultatele sunt similare cu recomandarea Centrelor americane pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) privind activitatea fizică pentru adulţi, care indică 150 de minute pe săptămână de activitate aerobică moderată, cum ar fi mersul pe jos. Împărţite în 7 zile, 150 de minute într-o săptămână echivalează cu puţin peste 21 de minute zilnic.

CDC mai recomandă adulţilor să facă activităţi de întărire a muşchilor de cel puţin două ori pe săptămână pentru principalele grupe musculare, care sunt picioarele, şoldurile, spatele, burta, pieptul, umerii şi braţele.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: