Categories: Știrile zilei

2024: Actele pe care ești obligat să le arăți Poliției dacă ești oprit în trafic

Potrivit Codului Rutier atunci când ești oprit în trafic trebuie să prezinți Poliției o serie de documente de identificare, în caz contrar riști o amendă usturătoare.

Orice șofer care circulă pe drumurile publice din România poate fi oprit de un echipaj de Poliție. Fie pentru un control de rutină, fie pentru că a încălcat legea.

Iar, în momentul în care este tras pe dreapta, conducătorului auto, înainte de orice, i se cer actele. De aceea, legea prevede ce documente trebuie să aibă un șofer asupra sa când circulă cu mașina.

Actele pe care trebuie să le prezinți Poliției atunci când ești oprit

În momentul în care un șofer e oprit de Poliție, trebuie să prezinte mai multe acte:

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
  • Permisul de conducere – este cel mai important document pe care trebuie să-l ai mereu asupra ta când te afli la volanul unei mașini. Acesta demonstrează că ai fost testat și ai abilitățile de a conduce pe drumurile publice.
  • Talonul auto – certificatul de înmatriculare al mașinii va fi mereu cerut de organele de control pentru a vedea cui aparține vehiculul. Totodată, în talon sunt specificate seria de șasiu, de motor și greutatea maximă admisă;
  • Asigurarea auto obligatorie – RCA-ul pe scurt, este cel de-al treilea document care nu trebuie să lipsească șoferului când este oprit de poliție, dar nu numai. Pentru că în cazul unui accident, va fi obligat să ofere detaliile asigurării. Aceasta poate fi prezentată, însă, și în format digital, pe telefonul mobil;
  • Buletinul – este, de asemenea, solicitat șoferilor, pentru a confrunta datele personale înscrise în cartea de identitate cu cele din permis, talon și asigurare. Și nu doar șoferii trebuie să aibă asupra lor documentul de identitate. Legea stabilește că toate persoanele sunt obligate să dețină și să prezinte actul de identitate atunci când acesta e cerut de autorități. Ceea ce înseamnă că și pasagerii trebuie să prezinte acest document, dacă e solicitat de Poliție.

Ce amendă primești pentru lipsa documentelor

Conform Codului Rutier, dacă șoferul nu are asupra sa ori refuză prezentarea permisul de conducere, poate fi sancționat cu până la 8 puncte de amendă, ceea ce înseamnă 1.320 de lei.

Aceeași sancțiune se aplică și pentru cei care nu au asupra lor talonul, cartea de identitate sau asigurarea mașinii.

„Șoferul trebuie să aibă mereu la el cele patru documente! Nu pe telefon, nu xeroxate, ci în original. La școala de șoferi îi învăț pe cursanți încă de la prima oră acest aspect al legii.

Așa cum folosești cardul de acces ca să intri în clădire la muncă sau cartela ca să intri la metrou, la fel trebuie să prezentați permisul, talonul, asigurarea și cartea de identitate ca să poți circula cu o mașină pe drumurile publice”, a explicat pentru ProMotor, instructorul auto Marian Croitoru, care este și profesor de legislație rutieră.

 

Recent Posts

Trei zodii care vor avea toată lumea la picioare în următorii 20 de ani

În următorii 20 de ani, lumea va trece prin transformări majore, iar astrologii susțin că…

2 minute ago

Nu exagera cu suplimentele cu vitamina C! Pot favoriza dezvoltarea tumorilor

Suplimentele alimentare sunt promovate adesea ca soluții miraculoase pentru sănătate, dar consumul lor necontrolat poate…

32 de minute ago

De ce te trezești la 3 dimineața? Plus metoda simplă care te ajută să adormi instantaneu

De ce te trezești la 3 dimineața? Îți este cunoscută senzația de a privi în…

o oră ago

Horoscop 25 noiembrie – 1 decembrie. Câștiguri finaciare majore pentru o zodie

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. În ultima săptămână din noiembrie, astrele se aliniază pentru…

2 ore ago

Studiu Burnout – Femeile din România sunt mult mai epuizate la locul de muncă decât bărbații

Burnout-ul, o problemă tot mai frecventă în rândul angajaților români, afectează în special femeile, potrivit…

2 ore ago

Creșterile de pensii ar putea fi anulate! Decizia crucială a CCR

Creșterile de pensii ar putea fi anulate! O veste cu un impact major asupra pensionarilor…

3 ore ago

Citeste si: