Din cuprinsul articolului
Anul 2023 aduce dezatrul pentru o zodie. Potrivit astrologului, începutul anului vine cu conflicte, neputinţă, confuzie, nebunie, probleme de sănătate, accese de furie, nevoie de schimbare.
„Marte îşi doreşte foarte mult ca tu să fii mai agresiv, să-ţi susţii punctul de vedere şi să nu te laşi până nu obţii ceva. Doar că, fiind în careu cu Neptun, nici tu nu ştii în ce direcţie să îndrepţi această furie. Va fi greu.
Gândeşte-te că Marte a intrat în semnul tău pe 20 august, şi-a început retrogradarea pe 30 octombrie, va sta acolo până pe 12 ianuarie… vei continua cu furia respectivă, cu neputinţă, până în martie.
Pentru că Marte vine cu furie, dar când retrogradează vine şi cu neputinţă. Pentru mulţi s-ar putea să fie o neputinţă din punct de vedere al sănătăţii, pentru alţii – din punct de vedere al relaţiei.
Marte face şi o poziţie cu Casa a VII-a şi e clar că cineva bagă băţul prin gard, pe acolo, sau voi faceţi ceva astfel încât să fie destul de multă iritare. Pe unii acest Marte îi supără şi pe plan profesional.
E neputinţă, e furie, vreţi să faceţi ceva dar nu ştiţi ce şi nu ştiţi cum şi nu ştiţi când. Marte vrea acum, dar pentru că face acest careu cu Neptun, vă dă senzaţia aceea că vă pierdeţi minţile, că aţi alege şi nişte căi mai neortodoxe câteodată, mai nepotrivite.
Horoscop Gemeni 2023
2023, anul dezastrului pentru o zodie.V-aţi duce chiar să vă aliaţi cu persoane cu care n-aţi mai vorbit… Aveţi mare grijă, la începutul anului, cum vă folosiţi această furie! Aveţi nevoie să construiţi „muşchi”! Sunteţi foarte influenţabili la începutul anului, sunteţi nesiguri! Prima tendinţă va fi aceea de a vă duce către ceilalţi.
Jupiter va tranzita Casa a XI-a. Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat de pe 11 mai până pe 28 octombrie! S-au declanşat anumite evenimente legate poate de anumite proiecte îndrăzneţe, de unele prietenii, de roadele unei munci. Până în mai toate aceste amintiri revin… şi revin. Te vei duce către ceilalţi, vei aştepta sprijinul, ţi se dă impresia că-l primeşti dar…ghinion: nu-l primeşti!
Horoscop Gemeni 2023. Din data de 16 mai Jupiter se va duce în Casa a XII-a şi până în anul 2024 trebuie să te ocupi de vindecare: trup, minte şi suflet. Anumite relaţii din viaţa ta se dizolvă, pot fi chiar cele amoroase, te confrunţi cu nişte obiceiuri de-ale tale pe care le repeţi, afli că nu-ţi fac bine şi va trebui să le înlocuieşti cu altceva.
Drumuri multe pe la doctori pentru tine sau pentru cei dragi. Din mai până la finalul anului e o perioadă foarte bună să pleci din ţară” spune astrologul Daniela Simulescu, potrivit DCnews.