Categories: Expertul zilei

2022, anul soluțiilor pentru sănătate și vindecare. Cristina Demetrescu: Viaţa încet, încet, îşi reia cursul normal. Februarie este o lună destul de complicată

2022, anul soluțiilor pentru sănătate și vindecare. Cristina Demetrescu: Viaţa încet, încet, îşi reia cursul normal. Februarie este o lună destul de complicată.

Astrologul Cristina Demetrescu a declarat că, din punct de vedere astrologic, anul în care am intrat este unul în care apar noi lecții, deși „rămânem în auspiciile unor evenimente imprevizibile care pot genera lucruri noi la care lumea trebuie să se adapteze cu foarte multă inteligenţă şi rapiditate”.

În anul 2022, Jupiter va fi mult mai mult şi trebuie să-l privim şi prin prisma portului său benefic în ceea ce priveşte mântuirea, vindecarea noastră de pandemie, de alte boli, de tot felul de situaţii.

Jupiter, marele benefic, a intrat din nou în Peşte unde stă până pe 10 mai şi va mai intra în perioada 29 octombrie şi 20 decembrie 2022, în care îşi propune să ne elibereze, să ne ajute să trecem peste o perioadă extrem de grea. Jupiter în Peşte înseamnă şi mântuire. Aceasta poate fi o şansă pentru noi şi pentru sufletele noastre.

„Jupiter în Peşti vorbeşte despre vocaţia noastră şi despre misiunea pentru care noi am venit pe Pământ. Această planetă are o conotaţie mistică.

Pentru oamenii spirituali, credincioşi, pentru cei care se pot conecta la mentalul colectiv, anul 2022 este un an excepţional”, a declarat Cristina Demetrescu la Antena 3.

Cristina Demetrescu: „Viaţa încet, încet, îşi reia cursul normal, avem mai puţine tensiuni, mai puţine evenimente imprevizibile „

Anul 2022 vine cu vindecare. Jupiter va trece în Berbec, iar acest lucru înseamnă renaştere, inovaţie.

Uranus este planeta responsabilă de evenimentele atipice, imprevizibile. Odată cu desprinderea lui Saturn de Uranus, lucrurile se vor linişti în paralel cu lucrurile pe care le produce Jupiter în Peşti.

Jupiter în Peşti este planeta de la care tragem nădejde că lucrurile vor fi amortizate. Jupiter în Berbec îţi dă mult mai mult curaj, te ajută să te vindeci.

Viaţa încet, încet, îşi reia cursul normal, avem mai puţine tensiuni, mai puţine evenimente imprevizibile. Prin prisma lui Jupiter în Berbec, în anul 2022, putem deveni mai optimişti.

Karma şi destinul sunt două capete ale axei vieţii, trecutul şi prezentul. Axa vieţii îşi schimbă traiectoria de pe axa Gemeni- Săgetător pe axa Taur- Scorpion. Aceasta poate veni cu tot felul de condiţionări de orice gen.

„Ne vom confrunta cu foarte multe lucruri pe care nu le-am făcut bine în trecut”

Cristina Demetrescu a mai declarat că în perioada iulie-august pot apărea multe schimbări.

„Oamenilor nu le vor conveni multe lucruri. Destinul în Taur înseamnă revenirea noastră la valorile cât mai normale, cât mai sănătoase. Aceasta este o axă a banilor, o să ne preocupe foarte mult banii, în sensul că destinul în Taur înseamnă foarte mult resursele şi acumulările noastre. Sunt oameni care ar putea vinde anumite lucruri sau proprietăţi pentru a se reechilibra.

Deşi este o axă financiară, nu este un moment al investiţiilor bazate pe nişte credite exorbitante. Ne vom confrunta cu foarte multe lucruri pe care nu le-am făcut bine în trecut. Sunt foarte multe schimbări care pot apărea la nivel de iulie- august.

Până în 2026, tot ce ţine de planul nostru financiar se poate schimba. Destinul în Taur înseamnă revenirea la lucrurile simple, la valorile noastre, la ce putem noi produce.

Planeta profesor în Vărsător aduce lecţia omului din viitor care trebuie să-şi descopere toate atuurile pentru a deveni productiv”, a subliniat Demetrescu.

Februarie este o lună destul de complicată

„Lilith, care ne aduce supărări şi necazuri, va fi până pe 14 iulie în Gemeni şi afectează comunicarea, învăţământul şi transporturile.

După data pe 14 aprilie, Luna Neagră intră în Rac, iar Racul guvernează casa, familia, relaţia cu sinele şi ne agită foarte mult emoţional, ne va face puţin mai bipolari.

Pentru România, Jupiter este chiar la începutul anului peste sensul vieţii. Acesta este un aspect favorabil nouă, o şansă.

Destinul României a ieşit de pe zona de încercare încă din luna mai 2021. În anul 2022 vom avea nişte şanse, dar pentru că România este într-o perioadă de cumpănă până în martie 2022, va fi un proces de moarte şi renaştere. Este un pericol în continuare până în martie 2023, dar este legat de prezenţa planetelor pe zodii duble care înseamnă ignoranţă.

În mod normal, putem evita stresul acestei perioade. Prin februarie, Saturn va fi peste Soarele ţării noastre. Februarie este o lună destul de complicată, aşa o vom resimţi. Totul trebuie prevenit şi organizat.

Între luna mai şi octombrie, Berbecul se aşază pe o casă de putere pentru noi. Odată cu intrarea lui Jupiter ar trebui să vină nişte oameni noi, mai buni, mai curajoşi. În acelaşi timp, puterea partidelor începe să scadă”, a mai spus Cristina Demetrescu, potrivit sursei citate.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

16 minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

46 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: