Sari la conținut

200 de locuri şi posturi, rămase neocupate în urma concursului de Rezidenţiat 2023. LISTA locurilor libere

rezidentiat
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Examen de rezidențiat

Aproape 200 de locuri şi posturi au rămas neocupate în urma concursului de rezidenţiat din acest an, cele mai multe fiind în domeniile Chirurgie generală, Medicină de familie, Medicină de urgenţă.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, au rămas neocupate 194 de locuri şi 3 posturi. În cazul locurilor neocupate, cele mai multe sunt în specializările Chirurgie generală – 41, Medicină de familie – 40, Medicină de Urgenţă – 20. Pe centre universitare, cele mai multe locuri rămase neocupate sunt la Târgu Mureş – 66.

Cele 3 posturi rămase neocupate sunt la: Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe – UPU – SMURD,  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc UPU – SMURD, Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş – Neonatologie, potrivit News.ro.

Situaţia locurilor şi oposturilor rămase neocupate poate fi consultată AICI.

Concursul de Rezidenţiat s-a desfăşurat în 19 noiembrie, în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. În acest an, 10.194 de candidaţi s-au înscris la examen. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie.

Peste 4.000 de locuri pentru domeniul medicină la Rezidenţiat 2023

Candidaţii au avut la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie. Examenul a avut o durată de 4 ore, constând într-un test-grilă cu 200 de întrebări.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate s- a făcut în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, în centrul universitar respectiv.

sursa foto: Facebook/MS

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a realizat demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre candidaţii înscrişi la rezidenţiat să poată alege un loc sau un post în specialitate. Astfel, punctajul minim de promovare la concursul de intrare în rezidenţiat a fost scăzut şi anul acesta de la 65% la 60% din punctajul maxim realizat.

”Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidenţiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului iniţial de 65%, este de 608 puncte”, a transmis Ministerul Sănătăţii, precizând că, în această variantă, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidaţi din cele 4.327 locuri disponibile.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel