Din cuprinsul articolului
20 septembrie 2023: sărbătoare mare. Rugăciune pentru rezolvarea problemelor din familie către sfinții ocrotitori ai familiei creștine.
Pe 20 septembrie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfântul Eustatie și soția sa, Teopista, cu fiii Agapie și Teopist, considearți a fi ocrotitorii familiei creștine.
Este o zi în care tot cei care se confruntă cu probleme de familie, cu certuri și discuții între soți, părinți și copii sau frați, se pot ruga la acești sfinți cu credință și smerenie.
Sfântul Eustatie și soția sa, Teopista, cu fiii Agapie și Teopist, ocrotitorii familiei creștine.
Sfântul Eustatie a fost general în armata romană în vremea împăratului Traian (98-117), potrivit crestinortodox.ro. Într-o zi, aflându-se la vânătoare, a gonit un cerb. A văzut, însă, între coarnele cerbului, Crucea Mântuitorului, apoi a auzit un glas venind dinspre Cruce: „Placide, pentru ce Mă prigonesti? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinstești fără să știi, prin lucrările tale cele bune“.
La puțin timp după această minune, Placid împreună cu soția și copiii săi s-au botezat. La botez au primit numele de Eustatie, soția lui – Teopista, iar cei doi copii: Agapie și Teopist.
După botez, a mers la locul unde i s-a descoperit Dumnezeu pentru a-I mulțumi. Aici aude din nou glasul Domnului care îi spune că va fi ucis. Se retrage din armată pentru o vreme, dar la insistențele împăratului Traian revine. Acesta dorea să iasă învingător din lupta cu barbarii. Armata romană iese învingătoare avându-l conducător pe Eustatie.
După moartea împăratului Traian, noul împărat i-a cerut să renunțe la credința în Hristos și să se închine idolilor. Pentru că a refuzat, a fost aruncat la fiare împreună cu familia sa. Dar animalele nu s-au atins de ei, drept urmare împăratul a poruncit să fie aruncați într-un cazan de aramă încins. În a treia zi, trupurile lor au fost scoase întregi și nearse.
Părticele din moaștele Sfinților Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist, făcători de minuni și ocrotitori ai familiei creștine, au fost aduse la biserica Iancu Vechi – Mătăsari în anul 1840.
Rugăciune pentru bună înțelegere și pace în familie
Eustatie şi a celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.