Din cuprinsul articolului
În fiecare, creștinii îl sărbătoresc pe 2 octombrie pe Sfântul Ciprian, sfântul care înlătură farmecele şi vrăjile şi te scapă de orice necaz. În această zi, este bine să spui rugăciunea făcătoare de minuni pentru îndepărtarea lucrărilor diavoleşti şi recăpătarea liniştii.
Potrivit Crestin Ortodox, Sfântul Mucenic Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi. La vârsta de şapte ani, acesta a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, iar la vârsta de 10 ani, acesta a fost trimis de către părinţi în muntele Olimpului, pe care păgânii îl numeau locuinţa dumnezeiască.
Sfântul Ciprian a fost vrăjitor, filosof şi slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei.
Cărţile bisericeşti vorbesc despre Sfântul Ciprian ca fiind un vrăjitor iscusit. Acesta putea să pornească vântul, tunetele sau ploaia.
Cu toate acestea, viaţa i s-a schimbat atunci când a încercat să-şi dovedească puterea farmecelor împotriva fecioarei Iustina.
Acesta a încercat să facă vrăji pentru Iustina, pus de un tânăr păgân. Aglaid s-a îndrăgostit de Iustina şi dorind să o ia de soţie, cere ajutorul vrăjitorului Ciprian pentru că a fost respins de fecioară.
Se spune că Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care s-o facă să-l placă pe Aglaid, însă vrăjile au rămas fără efect, căci ea le alunga cu rugăciune, post şi semnul sfintei cruci.
În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşelarea în care se afla şi s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai târziu episcop în Cartagina. Însă, în timpul persecuţiei poruncite de Decius împotriva creştinilor, lui Ciprian şi Iustinei le-au fost tăiate capetele. Pentru că au fost martirizaţi odată, în anul 304, sunt şi pomeniţi în aceeaşi zi, pe 2 octombrie.
De sărbătoarea Sfântul Ciprian, creştinii obișnuiesc să-și stropească hainele și obiectele din casa cu apă sfințită ca să fie feriți de duhurile rele.
Dacă o persoană găsește în casă un obiect care nu îi aparține, trebuie să îl ardă imediat și să dea cu tămâie în toată casa. Se spune că astfel de obiecte sunt semnul că cineva a făcut farmece persoanei în cauză.
Se spune că Sfântul Ciprian protejează credincioșii de farmece și blesteme, dar și de boli grave.
Pe 2 octombrie, credincioșii obișnuiesc să meargă să se roage la racla cu moaștele Sfântului Ciprian. Mâna dreaptă a sfântului se află la Biserica Zlătari din Capitală. În fiecare an, în ziua în care este pomenit sfântul, sute de credincioși vin la biserică să se roage pentru a fi feriți de farmece și blesteme, dar și pentru sănătate.
Potrivit Bisericii Ortodoxe, credincioșii care își doresc că dorințele să le fie împlinite este bine să țină post negru înainte cu trei zile de a merge la racla cu moaștele Sfântului Ciprian.
„Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție! Tu, Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.
Și dezleagă pe robul Tău (numele), împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu, Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în Cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă au venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă au venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare!
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge acum lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l, cu toți ai casei lui, de toate uneltirile diavolești.
Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău, cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșelile, știute și neștiute, pentru Sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Amin”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…