Sari la conținut

Animalul care ar putea salva viața oamenilor la care antibioticele nu mai au efect

Cathelicidin-AM, o componentă care se găsește în sângele urșilor panda are capacitatea de a ucide bacteriile și fungii în doar o oră, comparativ cu antibioticele actuale care acționează în circa șase ore. În plus, este extrem de eficient împotriva bacteriilor care sunt rezistente la antibiotice, potrivit oamenilor de știință de la  Nanjing Agricultural University din China.

Vestea bună este că antibioticul poate fi făcut sintetic, în laborator și poate ajuta la oprirea infecțiilor la urși panda, dar și la oameni, în cazurile complicate, care nu mai răspund la niciun tratament.

În lume au mai rămas doar 1.600 de urși panda, potrivit Livescience. Numărul lor a scăzut din cauza diminuării habitatului natural și schimbărilor climatice. Descoperirea se poate dovedi extrem de importantă și pentru oameni, care se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor în care tratamentele nu mai au efect. „Este nevoie urgentă de găsirea unor antibiotice noi. Riscăm să avem cazuri în care o simplă infecție în gât ne poate omorî”, a avertizat  șeful Organizației Mondiale a Sănătații, Margaret Chan.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel