Cred că găseşti sute de motive pentru care nu poţi să alergi. Nu ai timp suficient, nu ai energie, nu ai unde să alergi sau nu ai o bustieră sportivă potrivită.
Dar de unde ştii până nu încerci?
1.Pentru că poţi să alergi oriunde
Cu cât rutina ta sportivă este mai aceesibilă cu atât este mai bine pentru tine şi te vei ţine de ea. Muncă pe teren: Poţi să alergi puţin! În vacanţă : poţi să alergi! Zăpadă, furtună, gheaţă: Da, tot poţi să alergi.
2.Îţi faci noi prieteni
Nu trebuie să intri într o competiţie. Poţi să te integrezi într un grup care aleargă organizat de un club sportiv, sau pur şi simplu observă dacă te întâlneşti cu aceleaşi persoane pe traseu.
3.Petreci puţin timp singură
Dacă prietenul de jogging nu iţi este pe plac, poţi să investeşti puţin timp pentru tine şi să nu te gândeşti la nimic o vreme.
4.Ca să îţi atingi un obiectiv
Nu trebuie să îţi spunem cât de bine te simţi după ce îţi atingi un obiectiv. Fie că este vorba de câştigarea unui maraton sau să faci curse în jurul blocului, acum este timpul să le tai de pe listă.
5.Pentru că o să trăieşti mai mult
Chiar dacă mai mult nu înseamnă întodeauna mai bine, există dovezi prin care alergatul moderat o să pluseze anii de viaţă, chiar dacă alergi doar câteva minute pe zi.
6.Ca să arzi calorii
Chiar dacă nu recomandăm exerciţiile strict pentru pierderea în greutate, alergatul chiar te ajută să arzi calorii. Cantitatea de calorii arse depinde foarte mult de sex vârstă şi kilograme, dar vei arde cu 50% mai multe calorii pe milă decât arzi când parcurgi aceeaşi distanţă.
7. Pentru că zâmbeşti
Endorfinele sunt eliberate în momentul în care alergi şi îţi dau o dispoziţie bună. Este ca un drog, alergi puţin şi te înveseleşti.
8.Ca să îţi aminteşti
Ca sa îţi menţi creierul tânăr singura soluţie nu este doar să înveţi o limbă nouă, ci şi să alergi. Cercetătorii arată că dacă eşti activ din punct de vedere fizic creierul tău îţi va mulţumi.
9. O să dormi mai bine noaptea
Exerciţiile regulate te ajută să ai un somn liniştit şi odihnitor
10.Eşti mult mai energizat
Poate crezi că o tură nebună de alergare o să te sece de toată energia, dar activitatea fizică chiar te ajută să fii mai energizat, poate şi mai repede decât un pui de somn.
11. Pentru inima ta
Asociaţia Americană de recomandă 40 de minute de exerciţii aerobice, care să îţi regleze tensiunea arterială şi colesterolul.
12. Pentru a te relaxa
Acei hormoni care te ajută să ai o stare de bine, te ajută şi să elimini stresul, chiar dacă exerciţiile, tehnic vorbind îţi stresează corpul.
13. Pentru că reduce riscul de cancer
Conform Institutului Naţional de Cancer, există o legătură evidentă între activitatea fizică şi riscul redus de cancer de colon şi cancer de sân.
14. O să petreci mai mult timp afară
Puţin timp afară o să te ajute să te simţi mai calm, mai fericit şi mai energizat.
15. Descoperi locuri noi
Nu e nimic mai palpitant decât să descoperi locuri noi sau să te abaţi de la ruta obişnuită pe care alergai.
16.Pentru că o să-ţi cumperi pantofi noi
Dacă nu ai alergatd e ceva vreme o să ai nevoie de o pereche nouă de pantofi sport. Sunt elementul cheie pentru jogging în afară de bustiera sportivă potrivită şi până la urma urmei cine nu adoră shoppingul
17.Îţi protejezi oasele
Alergatul cu greutăţi o să te ajute să ai oase mai rezistente şi mai sănătoase. Mitul conform căruia alergatul cauzează artitra, este fals.
18.O să răceşti mai rar
Răceala os a fie de domeniul trecutului, dacă o să alergi moderat de câteva ori pe săptămână. Nimic nu e mai frumos decât un boost de energie pentru sistemul imunitar.
19. Pentru a face o diferenţă
Când eşti pregătită aleargă pentru o cauză umnitară. Când ţi se pare că nu mai poţi continua atunci aminteşte-ţi pentru ce ai promis că alergi.
Ana Maria Niţu
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…