Din cuprinsul articolului
19 iulie, sărbătoare mare. Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov, tămăduitorul deznădejdii și învățătorul pocăinței. Rostește-o la nevoie și vei fi ajutat
Pe 19 iulie, în fiecare an, din 1903, este sărbătorită aflarea cinstitelor moaște ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Sfântul Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, mai este serbat și în data de 2 ianuarie când se face pomenirea trecerii sale la cele veșnice.
19 iulie, zi de bucurie pentru creștinii ortodocși
Încă din timpul vieții sale, mii de pelerini își îndreptau pașii către Mănăstirea Sarov pentru a-l întâlni. Sfântul Serafim a trecut la cele veșnice în 1833, iar șaptezeci de ani mai târziu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.
Pe 18 iulie 1903, aproximativ 300.000 de creștini au participat la mutarea sfintelor sale moaște în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Sarov. În acea noapte, a fost oficiata o slujba de priveghere în toate bisericile din Rusia.
Potrivit pravila.ro, la deschiderea raclei în care se aflau moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ce a avut loc pe 19 iulie 1903, au participat mii de oameni, între care numeroși membrii ai clerului și ai familiei regale; Țarul Nicolae al II-lea (prăznuit pe 4 iulie) a fost unul dintre persoanele care au purtat moaștele în procesiune, iar Marea Ducesă Elisabeta (5 iulie) a relatat în scris o mărturie despre minunile petrecute cu acest prilej.
În 1926 bolșevicii au închis Mânăstirea Sarov și au luat racla cu moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Mai întâi au dus-o în Arzama, apoi în Moscova. Aici au adus numeroase alte sfinte moaște din întreaga Rusie. Când au dorit să deschidă racla cu moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, spre surprinderea lor acestea nu se mai aflau înăuntru.
Sfintele moaște au fost descoperite pe 11 ianuarie 1991 în Biserica Maicii Domnului din Kazan, în Sankt Petersburg.
Din Sankt Petersburg moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov au fost mutate la Mănăstirea Diveevo, în acest fel împlinindu-se prorocia Sfântului Cuvios Serafim, care, înaintea trecerii la cele veșnice mărturisise că își va afla odihna la Diveevo.
Sfântul Serafim de Sarov a rămas în conștiința credincioșilor ortodocși ca un mare părinte duhovnicesc, lucrător al rugăciunii neîncetate, purtător de har și făcător de minuni.
Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov. Rostește-o la nevoie și vei fi ajutat
Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov. Rostește-o și tu cu credință
„Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.”