17 martie. Obiceiuri populare de Alexii, ziua în care șarpele iese din pământ

Ziua de Alexii. Pe 17 martie, creştinii îi aduc recunoştinţă Sfântului Alexie Omul lui Dumnezeu, care a renunţat la toate bunurile avute pe pământ pentru a-l urma pe Dumnezeu.

Tot în această zi, se sărbătoresc Alexiile, Ziua Şarpelui sau Ziua Peştelui, când pământul renaşte la viaţă şi vietăţile ies din hibernare.

Începutul primăverii aduce în gospodăriile şi sufletele oamenilor sărbătoarea Sfântului Alexie, “Om cu frică de Dumnezeu”. Cuviosul a rămas în amintirea oamenilor ca un exemplu demn de urmat, în privinţa milostivirii şi puterii sale de sacrificiu.

În tradiţia populară, sărbătoarea face parte din ciclu ritualic de înnoire a timpului, iar Alexie e considerat aducătorul primăverii, cel care face ca pământul să se dezgheţe, vieţuitoarele care au stat ascunse să se trezească şi gâzele să învie, potrivit crestinortodox.ro.

Ce nu ai voie să faci de Alexii. Tradiții și obiceiuri populare

De Alexii nu se munceşte, iar femeile nu au voie să toarcă, să depene, să folosească foarfece, ace sau cuţite.

În această zi, atmosfera satelor şi spaţiul din jurul gospodariilor erau purificate prin fum şi zgomote de intimidare.

În sate de munte din Bucovina, în special în zona pomicolă, aspectul popular al Alexiilor încă mai poate fi întâlnit şi acum.

Se aprind focuri în care se aruncă fructe uscate sfinţite de Ziua Crucii, iar tinerii sar peste ele pentru a fi feriţi de boli. Din aceleaşi focuri, femeile iau cărbuni încinşi şi afumă gospodăriile pentru a le feri de dăunători, iar livezile şi grădinile să aibă rod bogat.

În alte zone, există obiceiul de a face amestecuri de mălai şi apă din care se pune câte puţin la fiecare dintre cele patru colţuri ale gospodăriei. Spiritele malefice, precum şi toate jivinele adăpostite în jurul casei în timpul iernii, sunt îndepărtate cu ajutorul zgomotelor făcute prin baterea în diferite obiecte metalice.

În unele locuri, Alexiile erau cunoscute şi sub denumirea de Ziua Şarpelui, deoarece se consideră că în aceasta zi şerpii ies din pământ după ce au hibernat timp de 6 luni, de la 14 septembrie până la 17 martie. În această zi, este interzis să se aducă lut şi surcele în casă, dar dacă a fost adus din vreme, este permis să se astupe cu el micile crăpături din case. Se spune că aşa i se astupă şi ochii şarpelui, să nu se poată apropia de casă şi să nu muşte omul.

Omul lui Dumnezeu Alexie este şi sfântul făcător de minuni pe ape şi, de Alexii, este şi Ziua Peştelui şi începe şi anul nou piscicol.

Se obişnuia ca de 17 martie, pescarii şi familiile lor să mănânce peşte crud pentru a fi feriţi de rele.

Se mergea la biserică, se sfinţea mâncarea făcută din peşte şi se împărţea, apoi se sfinţeau sculele şi bărcile, iar la final avea loc o masă tradiţională la Starostele Pescarilor.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: