Sari la conținut

17 cazuri de coronavirus în România. Unul dintre pacienți are simptome diferite și extrem de agresive

Din cuprinsul articolului

17 cazuri de coronavirus în România. Numărul persoanelor infectate de coronavirus, pe teritoriul României a ajuns la 17, iar unul dintre pacienți are simptome diferite și extrem de agresive. 

Este vorba de un bărbat de 60 de ani care a fost internat în spitalul MAI „Dimitrie Gerota” în data de 5 martie, cu simptomatologie total diferită față de definiția de caz pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim.

La câteva zile după internare, însă, pacientul a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă, fapt ce i-a determinat pe medicii care îl aveau în observație să solicite, astăzi, efectuarea testului pentru COVID – 19. Testul s-a dovedit pozitiv, ca urmare, pentru că bărbatul a stat câteva zile în spital înainte de a fi diagnosticat, în unitatea sanitară au fost luate mai multe măsuri.

Astfel, a fost declanșată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor contacților direcți, în special din rândul personalului spitalului. A fost dispusă restricționarea accesului în spital, dar și ieșirea persoanelor aflate în unitatea medicală, urmând ca, în funcție de ancheta epidemiologică, să înceapă testele pentru verificarea tuturor persoanelor care au luat contact cu bărbatul de 60 de ani.

17 cazuri de coronavirus în România

Celelalte persoane care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul a fost internat, dar care nu sunt în spital în prezent, vor rămâne în izolare la domiciliu și sub supraveghere medicală, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Celălalt pacient este o femeie din Buzău (primul caz în acest județ) și nici aceasta nu a fost în izolare, pentru că venise în 2 martie din zona Rimini, care nu era în carantină în acel moment. Ca urmare, liceul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Buzău se închide încă de marți, cu o zi mai devreme față de școlile din țară, după ce unul dintre elevi a intrat în contact cu femeia de 73 de ani, care a fost diagnosticată cu coronavirus.

Ambii pacienți au fost transferați la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).

Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, scăderea față de ultima statistică fiind datorată ieșirii din izolare a unui număr însemnat de persoane ca urmare a împlinirii a 14 zile de la luarea acestei măsuri.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel