Din cuprinsul articolului
16 iulie, Ziua Națională a Donatorului de Organe. CMR solicită soluții urgente pentru creșterea numărului de transplanturi. Tot mai mulți oameni pe listele de așteptare
Cererea de transplant de organe este în creştere în întreaga lume, dar nu sunt suficiente organe disponibile pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor. Această lipsă de organe este un factor limitativ în tratarea multor pacienţi cu insuficienţă cronică a organelor şi a condus la un număr mare de pacienţi pe liste de aşteptare pentru transplant
Vineri, 16 iulie, chiar de Ziua Naţională a Donatorului de Organe, Colegiul Medicilor din România a cerut soluţii urgente pentru creşterea numărului de transplanturi în ţara noastră şi pentru a le da astfel o şansă la viaţă pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare pentru acest tip de intervenţii.
16 iulie, Ziua Națională a Donatorului de Organe
„Colegiul Medicilor din România cere soluții urgente pentru creșterea numărului de transplanturi în țara noastră. Colegiul Medicilor din România (CMR) cere identificarea și implementarea urgentă a unor soluții pentru creșterea numărului de transplanturi în țara noastră și pentru a le da astfel o șansă la viață pacienților aflați pe listele de așteptare pentru acest tip de intervenții.
Este nevoie, pe de o parte, de o creștere a numărului de acorduri obținute de la aparținători pentru prelevarea de organe de la pacienți aflați în moarte cerebrală, iar pe de alta, de creșterea numărului de spitale în care activitatea de identificare și declarare de donatori să se desfășoare corespunzător, respectiv de dotarea acestora cu secții ATI adecvate și acreditate pentru a menține în condiții fiziologice donatorii aflați în moarte cerebrală.
În fiecare an, pe 16 iulie, este marcată Ziua Națională a Donatorului de Organe. Scopul acestei inițiative este transmiterea mesajelor de susținere și încurajare a pacienților (transplantați sau aflați încă pe listele de așteptare), dar și a donatorilor de organe și a familiilor care au acceptat donarea”, se arată în comunicatul CMR.
„Activitatea de transplant nu poate funcționa dacă nu există organe care să fie transplantate”
„Donarea de organe înseamnă salvarea de vieți. Să ne gândim că există în spitale sau pe liste de așteptare pacienți pentru care transplantul reprezintă singura șansă la viață. Astăzi, de Ziua Națională a Donatorului de Organe, le transmitem recunoștința noastră tuturor celor care au avut puterea ca, din durerea lor, să salveze și să dăruiască viață. Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre transplantul de organe.
Însă, activitatea de transplant nu poate funcționa dacă nu există organe care să fie transplantate. Un rol pe cât de dificil și delicat, pe atât de important în această activitate le revine coordonatorilor de transplant, care trebuie să convingă aparținătorii pacienților în moarte cerebrală să fie de acord cu donarea de organe.”, a declarat Prof. dr. Daniel Coriu, Președintele Colegiului Medicilor din România.
Din păcate, susține CMR, transplantul de organe este „departe de a se desfășura optim în România, pentru că pe listele de așteptare sunt tot mai mulți oameni care au nevoie de un organ, iar donatorii sunt insuficienți”.
Potrivit Agenției Naționale de Transplant, în anul 2020 au fost 66 de donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organe și țesuturi și s-au realizat în România:
- 53 de transplanturi de ficat,
- 120 de transplanturi renale,
- 4 transplanturi de cord,
- 1 transplant de plămân,
- 46 de transplanturi de cornee,
- 85 de proceduri de transplant de țesuturi osoase.
De asemenea, de la donatori în viață au putut fi realizate: 9 transplanturi de ficat (două dintre ele realizate într-o unitate sanitară privată) și 54 de transplanturi renale (trei dintre acestea fiind realizate într-o unitate privată).
La începutul lui 2021 pe listele de așteptare pentru transplant se aflau 5225 pacienți. Fiecare dintre ei își donează corpul pentru a duce mai departe o fărâmă de viața de la un semen pentru care nu se mai poate face nimic.