Peste 150 de angajați ai unui spital din Houston au fost concediați sau și-au dat demisia după ce au refuzat să se vaccineze anti-Covid, așa cum a cerut conducerea spitalului, conform NPR.org.
Deși acești au dat în judecată spitalul, angajații au pierdut procesul în instanță.
La începutul acestei luni, un judecător federal a respins procesul intentat de 117 angajați pentru această cerință.
Cazul cu privire la cât de departe pot ajunge instituțiile medicale pentru a proteja pacienții și alte persoane împotriva coronavirusului a fost atent urmărit. Se crede că este primul de acest gen din SUA, dar sentința judecătorească nu este definitivă.
În decizia din 12 iunie, judecătorul districtual al SUA, Lynn Hughes, din Houston, a considerat că acuzațiile reclamantei principale, Jennifer Bridges, potrivit căreia vaccinurile sunt „experimentale și periculoase” sunt false și altfel irelevante. Reclamanta a asemănat obligativitatea vaccinării cu experimentele medicale forțate practicate de naziști în lagărele de concentrare din timpul Holocaustului.
Judecătorul le-a transmis angajaților medicali să meargă la muncă în altă parte dacă nu le convine politica spitalului.
Muncitorii spitalului care au intentat procesul au apelat deja la demiterea judecătorului de la Curtea de Apel din Circuitul SUA.
Pe 1 aprilie conducerea spitalului a anunțat că angajații trebuie să se vaccineze dacă vor să își păstreze joburile. Pe 7 iunie a fost termenul limită pentru imunizare.
178 de angajați au fost suspendați din funcție și li s-au oferit încă două săptămâni pentru a se vaccina.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…