Singura modalitate prin care poţi arde cât mai multe calorii este antrenamentul care combină atât exerciţii cardio cât şi de rezistenţă. ,,Scopul este să pui la lucru cât mai multe zone ale corpului, deoarece cu cât te mişti mai mult, cu atât arderile vor fi mai intese,” explică antrenorul Jonathan Ross.
Iată câteva exerciţii care vor pune metabolismul la treabă:
Muşchii lucraţi: coapsele, gambele fesierii
Stai drept, ţine spatele drept, mâinile pe lângă corp şi picioarele depărtate la nivelul umerilor. Fă un pas în spate cu unul dintre picioare. Acum ar trebui să ai ambele picioare departate unul faţă de celălalt. Coboară-ţi şoldurile până când genunchiul piciorului din spate atinge podeaua, sau până când coapsa piciorului din faţă este paralelă cu podeaua. Impinge-te apoi în sus folosindu-te de muşchii coapsei şi de cei fesieri până când ajungi la poziţia iniţială.
Odată ajuns în poziţia iniţială, schimbă piciorul şi repetă aceeaşi mişcare şi pentru celălalt picior. Fă câte 5 repetări pentru fiecare picior.
Stai drept ţinând în mâna dreaptă o ganteră uşoară. Apoi apleacă-te în faţă şi păşeşte cu picioarul stâng în faţă. Ridică greutatea ţinând cotul aproape de corp. Fă 10 repetări, apoi schimbă mână.
Stai drept cu picioarele uşor depărtate ţinând o greutate în ambele mâini. Îndoaie genunchii împingând fundul în spate. Repetă mişcarea de 15 ori.
Stai întins pe spate cu genunchii îndoiţi. Ridică bazinul şi încordeazăţi muşchii abdominali şi fesieri. Menţine poziţia timp de 2 secunde după care coboară bazinul. Fă 10 repetări.
5. Sari coarda câteva minute, după care fă câteva exerciţii de stretching.
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…