Din cuprinsul articolului
15 iulie 2022- Sfinţii Mucenici Chiric și Iulita, ocrotitorii pruncilor născuți și nenăscuți. Rugăciune puternică pentru sănătatea copiilor.
Pe 15 iulie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinţii Mucenici Iulita şi Chiric, consideraţi ocrotitorii pruncilor născuţi şi nenăscuţi. Lor trebuie să li te rogi pentru binele, sănătatea şi norocul copiilor.
Sfinţii Mucenici Chiric și Iulita, ocrotitorii pruncilor născuți și nenăscuți. „Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!”
Sfânta Iulita a trăit în vremea împăratului păgân Dioclețian (284-305). A rămas văduvă la puțin timp după nașterea fiului ei, Chiric, potrivit crestinortodox.ro. Când Dioclețian a declanșat persecuțiile împotriva creștinilor, Sfânta Iulita și-a luat fiul și a plecat din Iconia în Seleucia. A fost arestată și dusă înaintea judecătorulu, pentru că era creştină,
Judecătorul a încercat să o determine să renunţe la credința în Hristos şi l-a luat pe Chiric pe genunchi și i-a adresat câteva cuvinte. Chiric, deși avea doar trei ani, a strigat: „Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!”. Aceste cuvinte l-au înfuriat pe judecător, care l-a lovit pe Chiric cu piciorul. Copilul s-a rostogolit pe treptele de piatră și și-a dat duhul. După chinuri cumplite, Iulitei i s-a tăiat capul.
Moaștele sfinților mucenici Chiric și Iulita sunt făcătoare de minuni. O parte din sfintele lor rămăşiţe se află la Ohrida, în Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea.
Rugăciune puternică pentru sănătatea copiilor
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre si implineste dorintele, Hristoase Dumnezeule.
Propovăduind pe Cuvântul, Cel Ce cu adevărat S-a născut din Tatăl şi S-a întrupat din Fecioara, v-aţi făcut mărturisitori patimilor Lui, prin patimi şi prin moarte.
Învrednicitu-v-aţi de cămările cele cereşti şi de săvârşirea cea luminată şi de lauda cea veşnică, măriţilor mucenici, pierzând boldurile diavolului cu ostenelile pătimirilor.
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Veniţi, iubitorilor de mucenici, să lăudăm pe mărgăritarele cele înţelegătoare şi nevoitorii Domnului: pe Chiric şi pe maica lui. Căci, hrănindu-l pe el cu lapte timp de trei ani, l-a adus jertfă fără de prihană lui Dumnezeu. Pentru aceea, a luat de sus, împreună cu dânsul, cununile biruinţei şi se veselesc împreună cu Hristos, către care să strigăm cu credinţă: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. Amin!