În acest an se împlinesc 15 ani de la prima operație reușită de transplant hepatic, ce a fost realizată de echipa prof. univ. dr. Irinel Popescu, la Institutul Clinic Fundeni, în data de 15 aprilie 2000
Loreta Popa
După cum se știe, primul transplant hepatic în România a fost efectuat în iunie 1997 și nu s-a soldat cu supraviețuirea bolnavului, de aceea echipa prof. univ. dr. Irinel Popescu ia în considerare programul din aprilie 2000, când a fost efectuat cu succes primul transplant de ficat. „În acești 15 ani”, ne-a spus prof. univ. dr. Irinel Popescu, cu care am stat de vorbă, „s-au făcut peste 650 de operații de transplant și programul a cunoscut mai multe etape. O primă etapă, pe care încă o considerăm de pionierat până în 2006, când din cauza numărului scăzut de donatori, numărul de operații nu a depășit niciodată 20 pe an. În 2006 am atins această cifră. După aceea este o etapă intermediară de creștere a cifrelor programului care durează, oarecum, până în 2012, când am atins cifra de 75 de operații de transplant. Și, în sfârșit, etapa ultimilor ani, ultimilor doi ani și patru luni, 2013 și 2014 și primele luni ale anului 2015, când s-au făcut peste 100 de operații de transplant pe an. Cu cifrele din acest an sper să rămânem la același nivel în 2015. Acestea sunt cifrele unui program european și rezultatele sunt similare programelor internaționale avansate”, spune dr. Irinel Popescu. Evident, în România este loc de mai mult de atât, activitatea echipei mergând în paralel cu activitatea Agenției Naționale de Transplant, la dezvoltarea căreia a și contribuit de-a lungul timpului și care la început furniza un număr relativ mic de donatori, iar în ultimii ani, începând cu 2013 furnizează peste 100 de donatori pe an. „Asta a permis creșterea spectaculoasă a activității de transplant hepatic. Ba, chiar, începând cu 2013, atunci când am depășit 100 de operații la Institutul Fundeni, s-a simțit în mod evident nevoia de a deschide un al doilea program, o deschidere facilitată de eforturile depuse de Spitalul Sfânta Maria pentru înființarea unei secții de transplant. Ca atare, la acest spital a fost înființat un al doilea program de transplant hepatic, coordonat tot de echipa noastră care anul trecut a efectuat 17 operații de transplant și a cărui dezvoltare o avem în vedere pentru anii următori”, afirmă dr. Irinel Popescu.
Ceremonie
În acești 15 ani, mai întâi a fost o etapă de pionierat foarte dificilă, pe care profesorul Irinel Popescu a reușit, prin tenacitate și perseverență, să o aducă la stadiul de normalitate. „Am avut suport extern important pentru programul de transplant de ficat întreg de la Spitalul Niguarda din Milano, echipa profesorului Domenico Forti, care ne-a fost mereu alături, iar pentru transplantul de la donatori în viață începând cu transplantul micuței Timeea Balogh, care a fost primul transplant care a avut suportul profesorului Brölsch de la Universitatea din Essen. Odată depășită această etapă a urmat una de consolidare a programului, iar în ultima vreme am ajuns, la rândul nostru, așa cum și alții ne-au ajutat pe noi, să fim sprijin pentru alții”, continuă prof. univ. dr. Irinel Popescu.
Echipe tinere
Spitalul Sfânta Maria și Spitalul Republican de la Chișinău, aproape toată echipa de transplant, s-au format la Fundeni și de doi ani au început transplanturile și acolo.
„În centrul nostru s-au mai pregătit o echipă de transplant de la Novisad, două echipe de transplant de la Sofia și în curând o să primim vizita unui chirurg hepatic de la Belgrad. Aceasta arată fazele de tranziție de la un pionierat în care am avut și noi nevoie de suport până la momentul la care aici este o școală de transplant consolidată, cu două echipe tinere. În afara conferențiarului Mihnea Ionescu, cu care de la început am colaborat în activitatea de transplant și care întotdeauna a putut alcătui o echipă de transplant independentă, există aceste echipe tinere conduse de doctorul Vlad Brașoveanu și Doina Hrehoreț, care reprezintă școala de chirurgie de transplant hepatic din Fundeni și care, la rândul ei, va dezvolta în continuare această metodă. De altfel, pe parcursul anilor metoda în sine s-a dezvoltat de la transplantul cu ficat întreg de la donatori în moarte cerebrală și de la transplanturile inițiale cu ficat de la părinte la copil, s-a ajuns la tipuri mult mai sofisticate de transplant cu fragment de ficat de la adult la adult, cu ficat împărțit între un adult și un copil sau între doi adulți, transplant domino, în care un ficat extirpat de la o pacientă s-a transplantat altei paciente, transplant cu ficat redus în care pentru a încăpea într-un primitor de dimensiuni mai mici, ficatul a fost redus la dimensiuni corespunzătoare după tehnici de rejecție anatomică. Aici aș face o paranteză și aș preciza că programul de transplant hepatic s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea chirurgiei hepatice în Institutul Fundeni și practic aș spune că în România chirurgia hepatică modernă la dimensiuni importante a fost introdusă în acest spital, unde în momentul de față sunt peste 2.000 de rezecții hepatice efectuate, dintre care foarte multe sunt majore și experiența câștigată acolo a fost folosită și la transplant, pentru că, iată, aceste tipuri sofisticate de transplant presupun împărțirea ficatului, deci dacă la început tot ficatul extras dintr-un donator în moarte cerebrală se folosea pentru transplant, acum se folosesc astfel de tehnici care împart ficatul după repere anatomice și asta necesită o experiență foarte mare în chirurgia hepatică”, susține prof. univ. dr. Irinel Popescu.
Dezvoltare de programe
Evenimentul aniversar din aprilie a fost marcat de prezența celor doi profesori cu care echipa prof. univ. dr. Irinel Popescu a colaborat de-a lungul timpului, Domenico Forti și Christoph Brölsch.
„S-a desfășurat în Aula Academiei Române, sub egida Secției de Medicină a Academiei Române, cu un cuvânt introductiv al profesorului academician Victor Voicu, președintele secției de Medicină, cu o prezentare a profesorului Mihai Lucan, de la Cluj, care a expus dezvoltarea programului de transplant renal, un alt organ important care se transplantează cu succes în România, prof. Radu Deac, chirurg de transplant cardiac, directorul Institutului de la Târgu Mureș, și a profesorului Dan Tulbure, care a expus rolul anesteziei și terapiei intensive în dezvoltarea transplantului în România referindu-se și la implementarea conceptului de moarte cerebrală în România, la dezvoltarea programelor de diagnostic, a morții cerebrale în secțiile de anestezie și terapie intensivă, acolo unde există donatorii și pe baza cărora s-a dezvoltat programul național”, ne-a spus prof. univ. dr. Irinel Popescu.
Bilanțul unui deceniu și jumătate
Numărul operațiilor de transplant hepatic a crescut progresiv, de la an, la an, cea mai spectaculoasă evoluție înregistrându-se începând cu anul 2013, când s-au realizat peste 100 de transplanturi pe an. În 2014 s-a deschis un al doilea program de transplant hepatic din România, la Spitalul Clinic „Sf. Maria“ din București, ceea ce a făcut ca în cei 15 ani de activitate, potrivit profesorului Irinel Popescu, să se depășească 650 de operații de acest gen. Bolnavii Gheorghe Penea și Gheorghe Badea, cei doi supraviețuitori ai primelor transplanturi reușite de prof. univ. dr. Irinel Popescu, trăiesc și sunt într-o stare de perfectă sănătate.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…