Sari la conținut

15.000 de teste gratuite pentru colesterolul total. Află unde şi în ce periodă

Testul de sânge

Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea  gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecțiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă, în momentul în care depășește valorile normale, colesterolul se depune pe pereții interori ai arterelor și îngreunează circulația sângelui, conducând astfel la probleme grave de sănătate.

În perioada 1-30 septembrie, românii îşi pot testa gratuit colesterolul în 12 orașe din țară: București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoaran în clinicile Medsana. În București, testările se pot efectua în perioada amintită în clinicile Medsana Primăverii (Bd. Primăverii nr. 9, sector 1) și Medsana Cotroceni (Str. Nanu Muscel nr. 12, sector 5).

Colesterolul crescut este unul dintre principalii factori de risc pentru boala cardio-vasculară – menținerea lui în limite normale este o condiție esentială pentru o inimă sănătoasă! Alimentația influențează major nivelul grăsimilor din sânge, deci implicit nivelul colesterolului. Astfel, pentru a menține colesterolul în limite normale și pentru a scădea riscul cardio-vascular, este recomandată limitarea consumului de grasimi animale (preponderent saturate) și înlocuirea lor cu alimente bogate în grăsimi polinesaturate (uleiurile vegetale, fructele oleaginoase, peștele etc.)”, a declarat prof. Dan Gaiţă, Preşedinte al Fundaţiei Române a Inimii.

România este pe locul 3 la nivel european în privința deceselor cauzate de boli cardiovasculare, acestea reprezentând 60% dintre decesele înregistrate anual.

“Testul de colesterol poate depista din timp eventualele modificări patologice care pot conduce la probleme cardiace. Mare parte din bolile cardio-vasculare pot fi prevenite prin schimbări simple în stilul de viață și prin verificarea periodică a stării de sănătate.” a declarat Rodica Țenu, Nutrition & Health Manager Unilever South Central Europe.

Echipa Centrului Medical Medsana a încurajat întotdeauna comportamentul profilactic în rândul pacienților săi. Tocmai de aceea, am decis să ne alăturăm și anul acesta eforturilor de prevenţie a bolilor cardiovasculare oferind în luna septembrie testarea gratuită a colesterolului total în clinicile noastre din București și Ploiești precum și în clinicile partenere din țară.” declară Dr. Anca Popa, director medical, Centrul Medical Medsana.

Dacă, în urma testării, rezultatul este mai mare de 200 mg/dl, pacientului i se recomandă să apeleze la un  medic specialist pentru investigații mai  amănunțite.

Pentru mai multe informații și lista completă a locațiilor partenere Medsana participante la campanie, vă rugam să accesați site-ul www.lunainimii.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel