Din cuprinsul articolului
Paisprezece copii, cu vârste cuprinse între patru şi 13 ani, au ajuns la spital după ce au luat medicamente homeopate. Cei mici au ajuns la Spitalul din Roman, după ce s-au intoxicat cu pastiele pe care le-au găsit într-o punguţă, la gunoi, şi le-au mâncat, crezând că sunt bomboane.
Toţi cei 14 au fost externaţi, după ce au fost ţinuţi sub observaţie.
Mai multe ambulanţe s-au deplasat pe strada Fabricii din municipiul Roman, după ce mai multe femei au cerut ajutor medical pentru copiii lor, în condiţiile în care aceştia au mâncat medicamente homeopate pe care le-au găsit la gunoi.
Copii, intoxicați cu medicamente homeopate
În timp ce se jucau pe stradă, copiii au descoperit, într-o punguţă, mai multe flacoane în care erau pastile dulci şi le-au împărţit între ei, crezând că sunt bomboane, au declarat surse locale pentru News.ro. Ulterior, unii dintre ei au acuzat dureri abdominale şi stări de vomă, mamele lor sunând la 112.
Paisprezece copii cu vârste între 5 şi 13 ani au ajuns la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Roman. Purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Andreea Trifan, a declarat pentru News.ro că cei 14 au primit diagnosticul de intoxicaţie cu medicamente homeopate şi, după ce au fost ţinuţi sub observaţie, au fost externaţi, starea lor fiind una bună, cu saturaţie normală.
Copiii le-au spus cadrelor medicale că au crezut că mănâncă bomboane. Ceea ce au ingerat erau, de fapt, pastile homeopate expirate din anii 2016, 2017 şi 2018, care fuseseră puse în pungă şi aruncate la gunoi.