13 semne timpurii ale cancerului pe care oamenii le ignoră până când e prea târziu

Din cuprinsul articolului

Medicii au dezvăluit o listă cu unele dintre primele semne observate adesea la pacienți înainte de a fi diagnosticați cu cancer. Printre acestea se numără și senzația de oboseală

„S-ar putea să vă gândiți că tusea cu sânge sau sângerarea inexplicabilă sunt simptome greu de ignorat, dar această cercetare arată că mulți ignoră”, spune Dr. Julie Sharp, șefa departamentului de sănătate și implicare a pacienților din cadrul CRUK, conform Mirror.

„Indiferent dacă este sau nu un simptom de semnal de alarmă, dacă observați o schimbare în starea dumneavoastră de sănătate care este neobișnuită pentru dumneavoastră sau care nu dispare, contactați-vă medicul de familie cât mai curând posibil”, a spus specialista.

Atunci când este diagnosticat în primul stadiu – cel mai timpuriu – mai mult de 9 din 10 (92%) persoane vor supraviețui cancerului intestinal timp de cinci ani sau chiar mai mult.

În schimb, atunci când este diagnosticat în stadiul patru, procentul celor care supraviețuiesc scade la 10%.

Dr. Sharp a declarat că oricine are oricare dintre următoarele simptome ar trebui să fie consultat imediat de un medic – deși în majoritatea cazurilor nu va fi vorba de cancer, depistarea timpurie poate face o diferență reală și poate salva viața, a avertizat ea.

13 semnee timpurii de cancer

  1. Ulcerul bucal. Deși aftele sunt frecvente, dacă persistă mai mult de două săptămâni ar trebui verificate. Dr. Sharp spune că o aftă sau o pată roșie ori albă din gură, care nu se vindecă după trei săptămâni, ar trebui raportată medicului. „Toate aceste simptome pot fi cauzate de alte afecțiuni decât cancerul, dar cel mai bine este să le verificați”, spune dr. Sharp.
  2. Oboseală. Ea provine din mai multe cauze, cum ar fi stresul, probleme autoimune sau chiar probleme cu somnul. „Dacă vă simțiți obosit fără un motiv clar, ar putea fi un semn că ceva nu este în regulă”, spune Dr. Sharp.
  3. Durere inexplicabilă. Este un semn că ceva nu este în regulă. Dacă persistă este important să conultați un medic. „Pe măsură ce înaintăm în vârstă, este mai frecventă apariția durerilor. Dar, durerea inexplicabilă ar putea fi un semn de ceva mai grav”, spune Dr. Sharp.
  4. Transpirații nocturne abundente. Dr. Sharp spune că există multe motive pentru care o persoană se confruntă cu transpirații abundente pe timpul nopții – infecții, medicamente sau trecerea prin menopauză. Cu toate acestea, transpirațiile nocturne foarte abundente pot fi, de asemenea, un simptom al mai multor tipuri de cancer, inclusiv leucemie.
  5. Pierderea inexplicabilă în greutate. Există multe motive pentru care pierdem în greutate fără efort, cum ar fi problemele intestinale sau tiroidiene. Dr. Sharp spune că o persoană care pierde mult din greutate fără să facă niciun efort ar trebui să se adreseze medicului.
  6. Umflături neobișnuite. Umflăturile sunt unul dintre cele mai cunoscute simptome ale cancerului. Chiar dacă pot fi cauzate de multe probleme mai puțin grave, cum ar fi o rană, Dr. Sharp subliniază că umflăturile persistente în orice parte a corpului trebuie luate în serios.
  7. Sângerări inexplicabile. Sângerările inexplicabile – în fecale, urină, vomă, tuse, sau orice sângerare vaginală inexplicabilă între menstruații, după sex sau după menopauză – ar trebui să fie verificate de un medic, spune Dr. Sharp, care explică că sângele și-ar putea schimba culoarea în roșu, maro sau negru.
  8. Modificări ale pielii. Acestea pot include o rană care nu se vindecă, o aluniță nouă sau modificări ale mărimii, formei sau culorii unei alunițe, cruste, mâncărimi sau sângerări. Orice schimbare neobișnuită a unei porțiuni de piele sau a unei unghii trebuie verificată de un medic.
  9. Probleme digestive și alimentare. Dificultatea de a înghiți, arsuri la stomac, indigestie, pierderea poftei de mâncare, toate pot fi simptome ale cancerului.
  10. Problemele de înghițire pot fi simptomul unui cancer la nivelul capului și gâtului, în timp de indigestia persistentă ar putea fi un semn al mai multor tipuri de cancer, inclusiv pancreatic, stomacal și esofagian. Pierderea poftei de mâncare este, de asemenea, un semn al mai multor tipuri de cancer.
  11. Voce răgușită, tuse sau dificultăți de respirație. Conform NHS, răgușeala care persistă mai mult de trei săptămâni ar trebui verficată, deoarece poate fi un simptom al cancerului la gât. În mod similar, dacă aveți o tuse inexplicabilă care nu dispare în câteva săptămâni sau se agravează, ar putea fi un semn de cancer pulmonar. Dacă vă este dificil să respirați consultați, de asemenea, un medic. Chiar dacă ar putea fi legată doar de o infecție sau de alte probleme cardiace sau pulmonare, tusea ar putea fi un simptom al cancerului.
  12. Probleme intestinale. Orice schimbări intestinale, cum ar fi constipația, scaune diareice sau probleme la urinare, sunt semne că ar trebui să consultați un medic. Aceste simptome ar putea indica un cancer de intestin sau de vezică.
  13. Modificări neobișnuite la nivelul sânilor. Nu doar o umflătură poate fi un simptom al cancerului de sân. Femeile trebuie să fie atente la orice schimbare care apare la nivel mamar – schimbarea mărimii, a formei, roșeață sau durere.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: