13 noiembrie- Sfântul Ioan Gură de Aur. Rugăciune către ocrotitorul celor necăjiți

13 noiembrie- Sfântul Ioan Gură de Aur. Rugăciune către ocrotitorul celor necăjiți.

Pe 13 noiembrie, creştinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Gură de Aur, grabnic ajutător al celor necăjiţi. O rugăciune către Sfântul Ioan Gură de Aur, rostită cu credinţă în această zi, face adevărate minuni pentru toţi cei aflaţi în suferinţă, indiferent de natura suferinţei lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 344 în cetatea Antiohia, într-o familie nobilă. Este atras de viaţă călugărească, astfel că din anul 374, petrece patru ani într-o mănăstire din Antiohia şi doi ani ca pustnic într-o peşteră, iar în anul 381 este hirotonit diacon, apoi preot. În timpul celor doisprezece ani de slujire preoţească, Sfântul Ioan Gură de Aur a devenit vestit prin predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi.

În anul 398 este ridicat la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie. Sfântul Ioan Gură de Aur a depus mari eforturi pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate şi pentru îndreptarea celor căzuţi în erezii.

S-a mutat la Domnul în anul 407. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, care se oficiază în Biserica de Răsărit în marea majoritate a duminicilor și sărbătorilor de peste an, este un exemplu viu al harului de care a fost însufleţit acest mare Părinte al Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost unul dintre cei mai mari exegeți ai Bibliei. „Mai lesne este să se stingă soarele decât să treacă cuvintele Domnului nostru”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur într-una din cuvântările sale.

Iată, aşadar, care este rugăciunea pe care trebuie să o înalţi către acest mare sfânt al creştinătăţii, potrivit doxologia.ro:

Rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur, ocrotitorul celor necăjiţi

„O, luminătorule a toată lumea, prea­bunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor ne­căjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbă­vește turma lui Hristos de lupii ce o ră­pesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor nea­muri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dă­ruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înăl­țimea gândului smerit, spre slava lui Dum­nezeu și a noastră mântuire. Amin.”

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

17 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

27 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

47 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: