12 tincturi care echilibrează energetic organismul. În ce boli pot fi folosite

Daniela Șerb

Fiecărui meridian energetic îi corespunde un organ al corpului. Echilibrarea acestor meridiane energetice se face atât prin acupunctură, cât și prin administrarea de plante medicinale, care sunt recomandate simultan. Iată  care sunt cele 12 tincturi esențiale și bolile în care se recomandă

În medicina tradiţională chineză sunt descrise 12 meridiane energetice principale care fac parte din structura energetică a organismului şi care au un traseu bine definit. „Fiecărui meridian îi corespunde un organ principal al corpului și se consideră că echilibrarea meridianului duce la îmbunătățirea funcției organului corespondent, dar și a funcției structurilor corporale aflate pe traseul acelui meridian”, explică dr. Andreea Dragomirescu, fitoterapeut și medic la un centru naturist de sănătate din Bucureşti. Mai simplu spus, deblocarea acestor meridiane înseamnă, practic, sănătatea organismului.
Medicul susține că echilibrarea acestor meridiane se face, în mod tradiţional, atât prin acupuntură, cât şi prin utilizarea de plante medicinale, care sunt, de regulă, administrate simultan.
Amestecuri de plante medicinale
Cele 12 amestecuri de plante medicinale, spun medicii, acţionează eficient asupra fiecărui meridian. „Ele pot fi utilizate atât de cei care urmează un tratament prin acupunctură, cât și de cei care, din diferite motive, nu recurg la acupunctură, dar doresc să beneficieze de avantajele acestui sistem medical tradițional. Extractele hidroalcoolice sunt rapid  asimilate de organism și sunt ușor de administrat, iar formulele sunt alcătuite din plante medicinale din flora românească, alcătuite de medici cu experiență atât în fitoterapie românească cât și în medicină tradițională chineză”, mai spune dr. Dragomirescu.
Soluții pentru inimă și plămâni
1 Tinctura Meridian Inimă are la bază, printre altele, angelică, busuioc, iasomie, rosmarin, salvie şi alcool etilic alimentar şi contribuie la echilibrarea funcțiilor cardiace. „Este utilă ca adjuvant în palpitaţii, tahicardie, cardiopatie ischemică, distonie neurovegetativă, dureri de cap şi astenie”, enumeră dr. Dragomirescu.

2 Tinctura Meridian Stăpânul Inimii alcătuită din ciuboţica-cucului, extract de hamei, lemn dulce şi păducel contribuie la echilibrarea activităţii inimii, a circulaţiei sanguine şi a funcţiei sexuale.

3 Tinctura Meridian Plămân compusă și din angelică, cimbru de grădină, muștar alb, iarbă de mare, pătlagină este utilă în tratarea amigdalitei, faringitei, laringitei, bronşitei, astmului bronşic, tusei şi silicozei.

4 Tinctura Meridian Rinichi alcătuită printre altele din brusture, măceşe, coada-calului şi fenicul contribuie la echilibrarea funcţiei rinichilor şi a celei sexuale şi este eficientă ca adjuvant în litiaza renală, nefrită, edeme, frigiditate, impotență, tulburări ale ciclului menstrual, constipaţie, diaree şi lumbago.

5 Tinctura Meridian Vezică Urinară compusă şi din albastrele, coada-calului, coada-şoricelului, gălbenele, ienupăr şi merişor contribuie la echilibrarea funcțiilor genito-urinare și este utilă ca adjuvant în dereglări ale ciclului menstrual,  cistită,  uretrită, sciatică, lumbago.
6 Tinctura Meridian Splină-Pancreas alcătuită din brusture, lemn dulce, scorţişoară, dud şi teci de fasole echilibrează funcţiile splinei și pancreasului și este utilă ca adjuvant în: diabet zaharat, gastroduodenită, meteorism abdominal, perturbări ale sistemului imunitar, eczeme.
Tinctura pentru constipație, hemoroizi și paraziți
7 Tinctura Meridian Intestin Gros compusă din chimen, coriandru, dovleac, frasin, nalbă şi măceşe contribuie la echilibrarea funcției colonului și este utilă ca adjuvant în: constipație, colon iritabil, hemoroizi, colici abdominale, colită și paraziți intestinali.

8 Tinctura Meridian Intestin Subțire care are la bază şi plante precum carmazul, gura-lupului, menta, murul și mușețelul contribuie la echilibrarea funcției de absorbție digestivă și este utilă ca adjuvant în stimularea proceselor de asimilare a elementelor nutritive din hrană şi de absorbție a  apei.

9 Tinctura Meridian Stomac alcătuită şi din angelică, cimbru de grădină, fenicul, ghimbir şi măghiran contribuie la echilibrarea funcției gastrice și este utilă ca adjuvant în lipsa poftei de mancare, grețuri, vărsături, gastrită.

10 Tinctura Meridian Trei Focare alcătuită, în principal, din coacăz negru, cătină albă, coada-racului şi coada-şoricelului echilibrează energetic meridianul „Trei Focare” (denumit și triplu-încălzitor) și este utilă ca adjuvant în: sinuzită, alergii, ateroscleroză, gută, reumatism.

11 Tinctura Meridian Vezică Biliară conţine cicoare, frasin, fumăriţă, gălbenele, genţiană, gura-lupului, mentă, pelin, rostopască şi contribuie la echilibrarea funcțiilor colecistului. Este utilă ca adjuvant în: dischinezie biliară, colecistită, icter, acnee, migrenă, dureri de cap asociate afecțiunilor hepatobiliare.

12 Tinctura Meridian Ficat este compusă din anghinare, armurariu, coada-şoricelului, gălbenele, sunătoare, levănţică şi roiniţă contribuie la echilibrarea funcțiilor hepatice și este utilă ca adjuvant în hepatite toxice, convalescență după hepatita acută, hipercolesterolemii, steatoză hepatică. Doza obișnuită din aceste tincturi este de o jumătate de linguriță de patru ori pe zi înainte de mese, într-o linguriţă de miere de albine sau într-un pahar cu apă plată sau de izvor.

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

2 ore ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

3 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

3 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

4 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

4 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

5 ore ago

Citeste si: