Categories: Ştiri sănătate

118 şcoli din România sunt încadrate în gradul 1 de risc seismic. Ministerul Educației spune că are lista, dar nu o face publică

Joi, Ministerul Educației a anunțat că deține o listă a școlilor expertizate și clasificate ca fiind expuse riscului seismic, însă nu a dezvăluit public această listă.

Cu o zi înainte, instituția a solicitat Ministerului Dezvoltării informații despre clădirile în care sunt amplasate unități de învățământ considerate a fi vulnerabile la cutremure. În timp ce ministrul Dezvoltării a declarat că lista respectivă de școli este deținută de Ministerul Educației.

”Există o situaţie statistică de la nivelul lunii septembrie a anului trecut”

„Ministerul Educației are o situație a clădirilor cu destinația unități de învățământ, inclusiv cele expertizate și clasificate ca fiind expuse riscului seismic.
Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) este platforma în care unitățile de învățământ raportează aceste date. Fiind vorba despre clădiri aflate în proprietatea/administrarea autorităților locale, Ministerul Educației a dispus verificări suplimentare, pentru a evita eventualele erori în raportare.
Toate datele vor fi analizate în cadrul unui grup de lucru inter-instituțional, anunțat la ședința de Guvern din data de 15.02.2023, de premierul Nicolae Ciucă. În cadrul acestui grup de lucru, din care face parte și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, se va stabili concret câte clădiri cu destinația unități de învățământ sau instituții de învățământ sunt deja incluse într-un program de consolidare și câte vor fi cuprinse, în viitor, într-un astfel de proces”, a transmis joi Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă.
Aflată la Sibiu, ministrul Ligia Deca a spus că există o situaţie statistică „de la nivelul lunii septembrie a anului trecut”.

„Am avut şi avem în continuare în cadrul sistemului informatic integrat pentru învăţământul preuniversitar acea platformă SIR, avem datele cu privire la toate clădirile cu destinaţie de unităţi de învăţământ.

Da, şi acolo avem un câmp care ne precizează pentru clădirile expertizate care este riscul seismic. Avem o situaţie statistică de la nivelul lunii septembrie a anului trecut când a fost şi transmisă din acel grup interministerial coordonat de către domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor.

118 şcoli din România sunt încadrate în gradul 1 de risc seismic

Ceea ce facem noi acum este să verificăm acele date, să vedem dacă au mai existat expertizări de clădiri, să ne asigurăm că ele sunt corecte, ca apoi săptămâna viitoare, în grupul de lucru anunţat de către domnul prim-ministru, să vedem câte dintre aceste clădiri cu risc seismic sunt deja în programe de consolidare, fie ale Ministerului Educaţiei, fie ale Ministerului Dezvoltării, fie chiar programe sau, mă rog, finanţări ale primăriilor şi apoi pentru cele rămase să le includem într-un program special cu celeritate, pentru că ele, fiind risc seismic 1, în mod evident trebuie prioritizate în ceea ce înseamnă investiţiile în consolidări”, a afirmat ministrul Educaţiei, conform Agerpres.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat, într-o conferinţă de presă la care au mai participat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, şi şeful DSU, Raed Arafat, că 118 şcoli din România sunt încadrate în gradul 1 de risc seismic și vor fi prioritate pentru programele guvernamentale, iar Executivul va interveni în regim de urgenţă acolo unde este nevoie de finanţare.

Tot miercuri, Ministerul Educației a transmis printr-un comunicat de presă că nu are o situație clară a clădirilor școlilor care sunt expuse riscului seismic și că a cerut Ministerului Dezvoltării o situație defalcată pe județe a acestora. După o oră, însă, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că lista cu școlile cu risc seismic din România este la Ministerul Educației, a scris edupedu.ro.

 

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: