Sari la conținut

Românii vor avea mai multe 11 ZILE LIBERE în următoarele 3 luni

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Românii, în special angajaţii din sectorul public, vor avea trei minivacanțe, mai exact în aprilie, mai și iunie. Potrivit reglementărilor din Codul Muncii, bugetarii vor avea în total 11 zile libere, cu ocazia sărbătorilor de Paște, 1 Mai și Rusalii.

Astfel, angajații din sectorul public din România vor avea parte de trei minivacanțe în următoarele trei luni, prima dintre acestea va fi de Paște, iar vacanța va începe pe 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare.

4 zile libere de Paște

Aceștia vor avea patru zile libere cu ocazia sărbătorilor pascale, perioada respectivă întinzându-se până pe 21 aprilie 2025, inclusiv a doua zi de Paște. În anul 2025, Paștele Ortodox și Catolic vor coincide, ambele fiind pe data de 20 aprilie.

Aceste zile libere sunt prevăzute în Codul Muncii, aplicându-se atât angajaților la stat, cât și celor de la privat. Totuși, persoanele care lucrează în domenii care necesită menținerea continuității activității vor beneficia de compensări suplimentare pentru zilele lucrate, în conformitate cu prevederile stabilite în contractele lor individuale sau colective de muncă.

zile libere
Angajații din sectorul public care lucrează în aceste zile libere vor beneficia de zile libere compensatorii în alte perioade, pe lângă compensațiile suplimentare acordate.

Minivacanțe în mai și iunie

A doua minivacanță pentru bugetari este la începutul lunii mai, pe 1 mai, de Ziua Muncii. În 2025, aceastăa cade într-o zi de joi, iar Guvernul a decis ca și ziua de 2 mai, vineri, să fie liberă.

Aceștia vor avea, astfel, de o minivacanță de patru zile, în perioada 1-4 mai, având liber atât pe 1 mai, cât și pe 2 mai, potrivit evz.ro. Deși ziua de 2 mai este liberă, aceasta va fi recuperată de angajații instituțiilor și autorităților publice prin prelungirea programului de lucru până pe 31 mai.

În luna iunie, românii care lucrează la stat vor avea o a treia minivacanță, cu ocazia sărbătorii de Rusalii. Având în vedere că Ziua de Rusalii cade duminică, 8 iunie 2025, bugetarii vor avea trei zile libere, având liber de sâmbătă, 7 iunie 2025, până luni, 9 iunie 2025 inclusiv, când este a doua zi de Rusalii.

Zile libere în 2025 pentru angajați

  • – 18 aprilie – Vinerea Mare
  • – 20 aprilie – prima zi de Paște (duminică)
  • – 21 aprilie – a doua zi de Paște (luni)
  • – 1 mai – Ziua Muncii (joi)
  • – 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
  • – 8 iunie – prima zi de Rusalii (duminică)
  • – 9 iunie – a doua zi de Rusalii (luni)
  • – 15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri)
  • – 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
  • – 1 decembrie – Ziua Națională a României (luni)
  • – 25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi)
  • – 26 decembrie – a doua zi de Crăciun (vineri).
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel