Categories: Stil de viaţă

11 iunie – Sfântul Luca al Crimeei, deținut politic în lagărele bolșevice, chirurg, om de știință, profesor de geniu, Arhiepiscop. Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeei, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi

Sfântul Luca al Crimeii a fost un luptător care a înfruntat gerul cumplit și foametea cruntă în timpul celor 11 ani de temniță și a celor două exiluri în Siberia avându-l pe Dumnezeu în suflet, și-a donat veniturile de medic chirurg orfanilor și sărmanilor, trăind în modestie, dar s-a bucurat enorm pentru că, spunea el:

„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul. Eu știu că cei mai mulți dintre voi sunt foarte alarmați de întărirea neașteptată a propagandei antireligioase și că sunteți mâhniți.

Nu vă tulburați, nu vă tulburați! Lucrurile acestea nu au cum să vă atingă.

Și să știți, și să credeți că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă știe și păzește totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: «Voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui».”

Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, pomenit pe 11 iunie, s-a născut în anul 1877, într-o familie nobiliară. Valentin Voino-Iaseneţki, numele său de mirean, a primit o educaţie deosebită. Înclinând mai întâi spre pictură, dorinţa de a-şi ajuta semenii l-a făcut însă să se înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev.

În anul 1904, în timpul războiului ruso-japonez, va servi ca medic chirurg, în serviciul Crucii Roşii, adică fără salariu.

În 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia, soţia şi cei patru copii, în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. După moartea timpurie a soţiei sale, Ana, va rămâne singur cu cei patru copii.

A fost hirotonit preot în anul 1921 şi în scurt timp a primit numele monahal Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent.

Pătimirea Sfântului Luca

După hirotonia întru arhiereu, a fost arestat şi a început pătimirea Sfântului Luca, ce a însemnat mulţi ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.

Sfântul Ierarh Luca a primit acceptul de a opera în spitalele de prin închisori, pentru faptul că era un bun chirurg.

În anul 1946, după terminarea perioadei de detenţie, datorită meritelor deosebite în studiul medicinei, cât şi pentru lucrarea „Eseu despre chirurgia infecţiilor septice”, Sfântul Luca va primi Premiul Stalin. A împărţit banii din premiu orfanilor de război.

Tot în 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea şi în această calitate se va osteni neîncetat să reînvie credinţa şi viaţa duhovnicească. Predicile lui erau ascultate de multă lume. Nu s-a temut niciodată să condamne atitudinea regimului ateu.

Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. A fost canonizat în anul 1966, în ziua de 18 martie, sfintele lui moaşte fiind aşezate în Catedrala Sfânta Treime, din Simferopol, Ucraina, scrie Agerpres.

Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeei, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Sfinte Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului, şi căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai în această lume.

Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire. Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ţie, care ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (numele) cel bolnav şi cumplit înviforat de suferinţă cercetează-l şi vindecă-l de neputinţa ce-l stăpâneşte. Cu totul cinstite şi preasfinte Părinte Luca, nădejde a celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de fratele nostru (numele) şi dăruieşte-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

59 de minute ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

2 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

3 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

3 ore ago

Citeste si: