Cei fascinați de ezoterism și numerologii vă pot spune că ziua de 11.11 are niște semnificații deosebite. Se spune că la orele 11:11, în data de 11.11 se deschid porți energetice, care pot schimba lumea. Este momentul unui nou început, unor noi dorințe și setări mentale.
Să nu uităm că suntem și în an de vibrație 1, când totul se poate, când putem pune bazele vieții pe care ne-o dorim de acum încolo.
Numărul 11 în numerologie are o simbolistică deosebită. 11 este asociat cu iluminarea spirituală (unu lângă unu). Este numărul care din punct de vedere numerologic înseamnă idealism, viziune, ruperea barierelor, avangardism, transformare.
Se spune că pe 11 noiembrie pot avea loc fenomene impresionante asociate cu religia, fantezia, misterele. Pot avea loc apariții misterioase sau chiar divine. La această dată multe persoane au avut parte de tot felul de revelații.
În această zi oamenii își pot schimba viețile în bine. Sunt încurajate acțiunile umanitare, e încurajat dialogul. Este o zi favorabilă împăcărilor, comunicării, pentru că este o zi în care spiritele noastre devin mai ”înțelepte”. Și vibrațiile acestei zile vor fi mai ridicate. Exaltarea va fi la fiecare pas, iar oamenii vor simți pentru un moment că fac parte din același Întreg Universal.
Data de 11.11 plus ora 11 are o conotație specială. Adunați, formează cifra 6. 6 în numerologie este cifra dragostei, a iubirii neîmpărtășite, care se întregește cu jumătatea.
Evident, așa cum o monedă are două fațete, și cifra 11 are conotațiile sale negative. Principala caracteristică mai puțin pozitivă este tocmai instabilitatea fericirii. Se poate trece de la un entuziasm exacerbat foarte ușor la depresie.
Persoanele care sunt obligate să ia decizii cruciale azi e foarte probabil să dea greș deoarece emoționalul acaparează raționalul. Așadar, și fericirea trebuie dozată într-un fel. Este foarte ușor de căzut din lac în puț.
Cei care au cifra destinului 6 au o menire specială, susține numerologul Mihai Voropchievici, la emisiunea ”Adevăruri ascunse”, de la Antena3: „Cei care sunt armonici construiesc familii extraordinar de frumoase. Destinul lor vibrează doar cu armonie.
Caută liniștea, sunt un pic utopici. Utopia lor vine dintr-o viață anterioară. Își caută partenerul ideal, pe care l-au întâlnit într-o viață anterioară. Este plăcut, caută plăceri și dragoste. Aici găsim cele mai frumoase curtezane”.
Cât despre cei cu numărul destinului 11 „trebuie să lucreze pentru posteritate, umanitate. Sunt arhitecții universului, iar dacă nu fac asta se îndoaie și cad”.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…