Sari la conținut

10 simptome care anunță intrarea la menopauză

Din cuprinsul articolului

Menopauza nu este o boală, este un fenomen fiziologic întâlnit la toate femeile. Din punct de vedere etimologic, termenul „menopauză” îşi are originea în limba greacă (menos=hemoragie, pausa=sfârşit) defininând finalul menstruaţiei.

Din punct de vedere fiziologic, menopauza se caracterizează printr-o deficienţă permanentă şi ireversibilă de hormoni estrogeni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii stabileşte diagnosticul de menopauză după minim 12 luni de amenoree (lipsa menstruaţiilor).

Menopauza defineşte o întreagă etapă biologică din viaţa femeii, marcată de declinul funcţiilor genitale (epuizarea rezervei ovariene) şi pe parcursul căreia se trece de la etapa de reproducere la cea de senescenţă.

Simptome menopauză

1. Bufeurile

Bufeurile sunt senzatii bruste si tranzitorii de caldura care cuprind intregul organism, determinand inrosirea vizibila a pielii, in special in partea de sus a corpului si pe fata. Acestea pot fi de intensitate mica sau mare, de la bufeuri blande, pana la bufeuri percepute ca valuri de foc in tot corpul.

Bufeurile apar inainte de menopauza, fiind o reactie a organismului in fata rezervelor scazute de estrogen. Chiar daca nu toate femeile experimenteaza bufeuri, ele apar in circa 50% din cazuri. Bufeurile sunt resimtite mai puternic cand ovarele opresc productia de estrogen mai abrupt, si nu gradual, asa cum se intampla in cazul bufeurilor blande.

2. Transpiratiile nocturne

Cunoscute si sub numele de hiperhidroza somnului, transpiratiile nocturne sunt rezultatul bufeurilor intense care se declanseaza pe timpul noptii. Acestea pot fi usoare sau mai intense, putand fi cauzate de dezechilibre hormonale asociate cu alti factori de mediu (precum un dormitor supraincalzit, o dieta intens condimentata etc.).

Atunci cand transpiratiile nocturne sunt severe, ele pot intrerupe somnul si ii pot scadea calitatea. Acest lucru inseamna ca femeia afectata de ele poate fi mai irascibila si mai stresata in viata cotidiana. Important de retinut este ca hiperhidroza somnului poate fi cauzata si de o afectiune medicala nediagnosticata, nu doar de perioada premergatoare menopauzei.

3. Menstruatiile neregulate

In perimenopauza, menstruatiile pot deveni neregulate, din pricina dezechilibrelor hormonale premergatoare menopauzei. Sangerarile pot fi mai usoare sau mai abundente si pot dura mai mult sau mai putin decat de obicei.

Sangerarile usoare sau menstruatiile absente in ultimele luni sunt simptome frecvente care anunta apropierea menopauzei. Ele apar de regula dupa varsta de 40 de ani, pe fondul nivelului de estrogen si progesteron aflate in continua scadere.

4. Pierderea libidoului

Femeile aflate pe cale sa intre la menopauza observa o scadere brusca a apetitului sexual, de regula pe fondul deficientei in hormoni masculini (androgeni). Pierderea libidoului mai poate fi cauzata si de alte simptome experimentate in perimenopauza, precum uscaciunea vaginala sau depresia. Lipsa dorintei de intimitate nu trebuie sa fie confundata, insa, cu pierderea capacitatii de a functiona normal din punct de vedere sexual.

5. Uscaciunea vaginala

Aceasta problema apare atunci cand tesutul vaginului isi pierde lubrifierea naturala, devenind iritabil in urma intretinerii unui act sexual. Cand nivelul de estrogen scade in timpul perimenopauzei, tesutul vaginal devine mai uscat, mai subtire si mai putin elastic. Lipsa lubirifierii conduce la disconfortul sporit resimtit in timpul contactului intim, aparand pruritul vaginal (mancarimile), iritatiile si predispozitia ridicata la infectii.

O forma extrema a uscaciunii vaginale este atrofia, cand vaginul devine mai mic in diametru si lungime. Simptomul poate sa apara ca urmare a unei scaderi bruste in nivelul de estrogen, in general dupa instalarea menopauzei.

6. Schimbarile de dispozitie

Schimbarile de dispozitie cauzate de menopauza sunt surprinzator de frecvente, insa rareori sunt puse pe seama acestei transformari firesti a organismului feminin. Femeia care sufera de aceasta problema se simte ca intr-un mountain rousse al emotiilor acum se simte excelent, in cinci minute devine nervoasa sau apatica.

Cum fiecare femeie este diferita, schimbarile de dispozitie se manifesta si ele in mod particular, de la caz la caz pot fi usoare sau intense, frecvente sau rare etc. Tot dezechilibrele hormonale le produc, intrucat atunci cand rezervele de estrogen scad, productia neurotransmitatilor care regleaza starile de dispozitie se diminueaza si ea.

7. Oboseala

Caracteristica instalarii menopauzei este si oboseala, mai exact starile persistente si recurente de slabiciune corporala si rezerve limitate de energie. Acest simptom mai poate fi insotit si de apatie, iritabilitate si capacitate de concentrare scazuta, de aceea poate impiedica o femeie sa isi continue activitatile in mod normal.

Oboseala apare in perimenopauza si menopauza, deoarece multi hormoni, in special estrogenul, regleaza utilizarea energiei la nivel celular. Cand dezechilibrele hormonale apar, organismul sufera schimbari si in modul in care isi utilizeaza energia.

8. Tulburarile de memorie

Femeile care se apropie de menopauza se plang deseori de lapsusuri, dificultatea de a retine informatii si incapacitate de concentrare. Simptomul in cauza apare prin asocierea nivelul scazut de estrogen si nivelul ridicat de stres.

9. Cresterea in greutate

Acumularea de kilograme in plus, in special in jurul taliei, poate fi un semn al transformarilor hormonale aduse de menopauza. Schimbarile petrecute la nivelul hormonilor pot sa influenteze greutatea organismului si distribuirea grasimilor in corp. De pilda, mai putini hormoni estrogeni care circula in organism determina corpul sa retina mai multe celule de grasime, ca o sursa alternativa de compusi ai estrogenului.

Totodata, nivelul scazut de testosteron duce la o rata metabolica lenta, ceea ce inseamna ca vor fi arse mai multe calorii din hrana consumata. Asadar, femeile care continua sa manance la fel ca inainte in perimenopauza si menopauza, au sanse mari de lua in greutate.

10. Depresia

Cand sentimentele de tristete persista perioade lungi de timp, ele nu mai sunt considerate normale, ci simptome ale depresiei, un alt posibil semn al menopauzei. Tulburarile hormonale cauzate de menopauza afecteaza totodata si echilibrul mental, de la nivelul crescut de anxietate, pana la episoade depresive.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel