Sari la conținut

10 noiembrie, zi de mare sărbătoare | Ce sfinți importanți cinstim. Este foarte important să rostim această rugăciune și să facem asta către sfârșitul zilei

10 noiembrie | Creștinii sărbătoresc un mare sfânt! Este foarte important să rostim această rugăciune și să facem asta către sfârșitul zilei.

Creștinii sărbătoresc astăzi, 10 noiembrie, Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru și Cuart, potrivit Calendarul Creștin Ortodox.

Sfinții Olimp şi Rodion au suferit moarte martirică în vremea lui Nero, în cetatea Romei.

Erast a fost iconom al bisericii din Ierusalim şi episcop al Paneadei, iar Sosipatru episcop la Iconiu. Cuarţ a fost episcop al cetăţii Beirutului, a botezat mulţi elini şi a pătimit pentru credinţa în Hristos.

În această zi este pomenit şi Sfântul Mucenic Orest. Acesta a pătimit în vremea împăratului Diocletian. A fost prins de guvernatorul Maximin şi obligat să cinstească zeilor.

Atrocități incredibile

A fost bătut fără milă cu diferite unelte, atât de mult, încât s-au schimbat patruzeci de ostaşi.

Mucenicul, căutând în sus a zis: „Dumnezeule, fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze.

Zicând acestea, a suflat asupra idolilor care erau în capişte şi îndată toţi au căzut şi s-au risipit că praful.

Apoi, Sfântul a strigat către ighemon, zicându-i: „Unde este tăria zeilor tăi, pentru ce nu şi-au ajutat lor?” Toată capiştea s-a cutremurat şi a căzut.

Sfântul moare după ce este ţinut în temniţă şapte zile fără mâncare şi băutură. Coastele îi sunt arse cu fierul şi i se bat 20 de cuie în călcâie. Este legat de un cal sălbatic.

Sfântul Mucenic Orest alături de Sfinții Eustratie, Auxentie, Evghenie și Mardarie au trăit pe vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximian, cunoscuți pentru atrocitățile pe care le-au comis asupra creștinilor.

Cei cinci sfinți erau creștini încă din strămoși și nu au dorit să renunțe la credința lor, de aceea au fost prigoniți o vreme îndelungată.

Supuși la chinuri și tortură, Sfântul Mucenic Orest alături de Sfinții Eustratie, Auxentie, Evghenie și Mardarie nu au renunțat la credința creștină și au primit moarte mucenicească.

Ce rugăciune este bine să rostim

Rugăciunea făcătoare de minuni către Fecioara Maria:

„Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare spre tine îmi îndrept gândul, inima şi toate simţurile şi te rog cu lacrimi:

Până când, Măicuţă a milostivirii va fi această durere necontenită pe pământ?

Până când, vrăjmaşii nevăzuţi ai neamului omenesc vor da lovituri atât de puternice bieţilor oameni?

Până când, vor pângări şi vor necinsti trupurile, sufletele şi vieţile lor? Înşelându-i ca să nu cunoască adevărul, să nu îndeplinească poruncile divine şi să nu dea slavă şi cinste pururi măritului Dumnezeu Cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?

Ridică-te Stăpână Atotbună şi zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri şi ai Fiului tău iubit Isus Hristos îngrozindu-i cu nebiruita-ţi sfinţenie îndreptându-ne pe cărările mântuirii, ca să dăm mereu mărire lui Dumnezue.

Roagă-te Fecioară pentru Sfânta Biserică, pentru propavăduirea Evangheliei pe întreg pământul, pentru poporul acesta, conducătorii lui, rudele mele, pentru văduve, pentru orfani, bogaţi, săraci, necăjiţi, bolnavi, pentru cei prigoniţi, pentru credinţă, pentru salvarea celor care au rătăcit la secte, pentru cei răposaţi.

Ajută-ne să ne pocăim toţi oamenii de păcatele noastre, să iubim Biserica, să ne spovedim adesea, să renunţăm la păcate, vicii şi necredinţă.

Ajută-ne să nu fim insensibili la chemarea divină a blândului tău Fiu care a venit să sufere chinuri barbare pentru bietele iţe rănite atât de mult de vrăjmaş.

Roagă-te Măicuţă Sfântă şi pentru aceste nevoi ale mele (rosteşti necazurile pe care le ai, dorinţele pe care să ţi le împlinească Maica Domnului)

Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin”.

Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserică sau date la creştinii prezenţi din biserică.

La sfârşitul zilelor, dai o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici. Dai de pomană la un sărac din biserică: o sticlă de ulei,1 kg de făină,1 kg fructe şi ce te mai lasă inima şi spui: “În cinstea Maicii Domnului”, notează DC News.

Din păcate, trăim vremuri atât de tulburi…, încât pare că doar credința ne mai salvează.

Să nu o pierdem, așadar! Să mergem la biserică, să ne rugăm și să încercăm pe cât posibil să facem fapte bune, că de rele este plină lumea!

Dumnezeu să ne ajute să facem voia SA!

 

AMIN

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel