Se spune că, dacă eşti ateu, deja ai o convingere, aşa că nu mai poţi fi determinat să crezi în Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că preoţii nu pot să găsească motivele cele mai bune care să dovedească faptul că Dumnezeu există. Le poţi contrazice?
Părintele Eugen Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului este cunoscut pentru felul în care duce cuvântul Bisericii în media. El însuşi blogger şi manager al postului de Radio Dobrogea, preotul a răspuns invitaţiei echipei „Adevărul” de a găsi zece motive care justifică existenţa Domnului.
1. „Absolutul există deja în mine”
Primul argument este cel aşa-numit al contingenţei. Părintele Tănăsescu spune că el „pleacă de la observarea raportului dintre limite şi infinit. În mintea mea există ideea unei fiinţe absolute, infinite, superioare oricărei alte fiinţe. Acestea sunt, practic, atributele divinităţii. Dacă mintea mea poate presupune acestea, înseamnă că Dumnezeu poate exista, căci nimic nu-L împiedică să existe, fiind absolut. E drept că argumentul nu demonstrează existenţa divinităţii, dar invită la cercetarea unei ipoteze, ca în ştiinţă. Prin urmare, ca să mă lămuresc, rămâne doar să Îl caut pe Dumnezeu.”
2. Totul are un început
Argumentul cauzalităţii pare să fie unul la fel de valid în ochii celor care se îndoiesc. El pleacă de la relaţia cauză-efect, crede preotul constănţean.
„Chiar şi ştiinţa presupune un Big Bang, ca un început al lumii. Această primă cauză a tuturor, inclusiv a Big Bangului, este divinitatea, cea care este singura capabilă să facă ceva “din nimic”, inclusiv viaţa. Mai mult, divinitatea nu este cauzată de nimic, Ea existând prin sine.”
3. Toată creaţia vorbeşte tăcut despre El
Părintele Eugen Tănăsescu crede că dacă ne uităm la Univers şi la legăturile dintre diferitele lucruri care îl compun vom observa că există o anumită raţionalitate şi o frumuseţe care poate fi citită printre rânduri.
„Însăşi faptul că totul poate fi pus în anumite ecuaţii, legi, teoreme, etc. i-a făcut pe oamenii de ştiinţă oneşti să recunoască o ordine şi raţionalitate a lumii. Mai nou, chiar şi matematicienii susţin că Dumnezeu poate fi demonstrat matematic, deoarece El însuşi este Raţiune absolută. Pe de altă parte, frumuseţea lumii arată că raţiunea are ca scop înalt armonia”, spune preotul.
Pe de altă parte, el recunoaşte că nu toate lucrurile din lume sunt frumoase şi că lumea în sine este imperfectă, dar omul are menirea să o îmbunătăţească. El dă vina pe aceste imperfecţiuni ca o cauză a cataclismelor. „Imperfecţiunile nu pot distruge ceea ce e frumos. Un peisaj care încântă ochiul demonstrează că lumea este făcută pentru a ne ajuta, nu pentru a ne distruge”, spune Eugen Tănăsescu.
4. Religiozitatea există în fiecare om şi în fiecare cultură
Termenul de religiozitate este înţeles de către preotul constănţean ca o tendinţă a omului de a se lefa de valori, de a se supune lor şi a le urma.
„Credinţa în valori există în orice om. Problema este doar la definirea acestor valori. De aceea, de-a lungul timpului, divinitatea şi valorile ei au fost înţelese diferit, dar asta nu a desfiinţat divinitatea. Până şi ateismul crede că Dumnezeu nu există, iar evoluţionismul darwinist presupune că religiozitatea este o achiziţie culturală a omului. Ori chiar şi asta înseamnă două lucruri care confirmă divinitatea: că omul a achiziţionat religia de undeva (de unde oare dacă nu din descoperirea că Dumnezeu există) şi că, odată achiziţionată religia, ca parte a evoluţiei, nu mai are cum scăpa de ea, căci ar însemna involuţie”, notează preotul Tănăsescu.
5. „Pentru că sunt chipul Său”
Caracteristicile omului se regăsesc în Dumnezeu, crede Eugen Tănăsescu.
„Acestea sunt: raţiune, sentiment, voinţă, putere de a stăpâni peste lucruri, morală. Asta înseamnă că omul este o icoană a divinităţii, care a sădit în el aceste caracteristici. Rămâne ca omul, prin educaţie, să desăvârşească acest “chip”, aceste caracteristici, pentru a ajunge la “asemănarea” cu Dumnezeu.”
6. „M-a ajutat când am strigat către El”
Dacă până acum au fost prezentate argumente ale minţii, preotul trece şi la argumentele inimii. Din punctul său de vedere, Dumnezeu nu este ceva abstract, greu de atins. El este prezenţă vie şi personală (Tată, Fiu şi Duh Sfânt), cu care omul poate interacţiona.
„De multe ori, eu însumi am avut certitudinea acelei “mâini nevăzute” care pune lucrurile într-o anumită ordine. Şi, cu cât mă rog mai mult, cu atât se arată mai bine. Pentru mine, cred că mulţi din cei ce susţin că Dumnezeu nu există, nu L-au văzut încă, pentru că nici nu L-au chemat sau căutat.
Dimpotrivă, unii se simt chiar încurcaţi de existenţa unei autorităţi superioare, cum şi în societate anarhiştii refuză orice regulă sau autoritate. Dar îndoiala sau opoziţia nu sunt soluţiile cele mai bune pentru a-L descoperi pe Dumnezeu”, mărturiseşte părintele Eugen Tănăsescu.
7. El este Adevărul
Raportarea la Adevăr este, din punctul de vedere al preotului constănţean, de două tipuri: îl recunoşti sau îl alegi. De aici şi sintagma „nimeni nu deţine adevărul absolut”. Ea nu este o afirmare a relativităţii, spune părintele, ci vine să demonstreze existenţa prin sine a adevărului.
„Ori, dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că cel relativ sunt eu, poziţia mea faţă de Adevăr. Înţelept ar fi ca să nu trăiesc în opoziţie cu Adevărul.
Eu însă identific Adevărul nu cu un principiu, sistem sau filosofie de viaţă. Acestea sunt doar efecte, emanaţii ale Adevărului. Adevărul trebuie să fie neapărat o persoană, capabilă să-mi transmită aceste efecte, ca eu să mi le pot însuşi. De aceea, pentru mine, Adevărul este Dumnezeu, identificat mai amplu în persoana lui Hristos. Nu vă grăbiţi însă să-L contestaţi. Mai întâi, cunoaşteţi-L. O să vă ia ceva timp…”, spune Eugen Tănăsescu.
8. Fiind iubire, a sădit morala în noi
Poate un ateu să înţeleagă că Dumnezeu îl lasă să-l aleagă? Preotul constănţean susţine că tocmai asta îi place la El:
„Nu mă forţează să cred în El. Un Dumnezeu care convinge cu forţa nu e un Dumnezeu care te iubeşte. . . e un dictator. Ori, Dumnezeu îmi promite că Adevărul mă face Liber, chiar şi de mine însumi. Dacă Dumnezeu pare un dictator, ceva nu e în regulă, ori la mine, ori la El. Mai degrabă la mine, caci eu sunt mai susceptibil de înţeles greşit Iubirea.”
9. Unde este Dumnezeu când se întâmplă nenorociri?
Preotul constănţean recunoaşte că argumentele prezentate până acum fac pare din domeniul speculaţiei personale, însă crede că Dumnezeu nu este neidentifcabil.
„El s-a arătat lumii. Asta demonstrează iubirea lui faţă de om, căci nu ne-a lăsat să orbecăim în căutare, ci a venit în întâmpinarea noastră. Iar faptul că unii au fost deranjaţi şi au căutat să-L elimine pe nedrept nu face decât să-mi întărească convingerea că El s-a arătat nouă, făcându-se şi om. Este ceea ce caracterizează creştinismul: Dumnezeu se face om, ca mine, ca pe mine să mă facă viu şi veşnic, ca El.
Pentru cei care întreabă însă unde este Dumnezeu când se întâmplă nenorociri, răspunsul meu e simplu: acolo unde L-am pus, pe Cruce. Multe nenorociri se întâmplă când dăm pe Dumnezeu la o parte, nu pentru că El e răzbunător, ci pentru că noi riscăm mult atunci când ne împotrivim Binelui”, a explicat Eugen Tănăsescu.
10. Garanţia că nu ne întoarcem în neant
Ultimul argument în favoarea existenţei lui Dumnezeu este legat de ce câştigă cei care cred în El. Părintele Tănăsescu este de părere că oamenii au de câştigat desăvârşirea şi veşnicia.
„Chiar dacă uneori facem confuzii în privinţa înţelegerii şi relaţionării cu El, existenţa Lui ne defineşte drumul în viaţă. Fără Dumnezeu, totul rămâne închis într-un cerc “strâmt şi rece”. Blaise Pascal are o grămadă de citate despre Dumnezeu. La unul simt nevoia să-l contrazic. El a spus că dacă cred că Dumnezeu există şi totuşi nu există, n-am pierdut nimic. Eu cred că e greşit. Căci tot Pascal a zis că Dumnezeu, fiind perfect, nu ne poate înşela.
Aşadar, dacă Dumnezeu nu există, am pierdut totul, inclusiv speranţa şi perfecţiunea. Prin urmare, fără Dumnezeu, omul devine un nimic, care vine din nimic şi se duce către nicăieri. Dar să avem speranţă că El există. E garanţia nedispariţiei noastre în neantul din care am venit”, a încheiat preotul Eugen Tănăsescu.
