Din cuprinsul articolului
10 gânduri contra depresiei. Părintele Savatie Baștovoi: „Să nu judeci păcate străine și să nu te bucuri de căderea altora”
Părintele Savatie Baștovoi consideră că depresia nu este altceva decât un „duh al trândăviei”.
„Duhul acesta trîndav are mii de fețe și se manifestă cu fiecare potrivit temperamentului și patimilor sale, astfel încît poate fi inert sau plin de griji deșarte, poate fi însingurat sau mult vorbitor, poate abate dureri de cap și burtă, foame, căscat sau neastîmpăr.
Că trîndăvia este o boală grea și atotcuprinzătoare o vedem chiar în această perioadă a Postului Mare, cînd Biserica se roagă cu rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul, o rugăciune pe care o facem cu toții căzînd la pămînt și cerînd, înainte de orice, să fim izbăviți de „duhul trîndăviei””, a explicat părintele.
Apreciatul eseist, teolog şi scriitor din Republica Moldova, vine în întâmpinarea tinerilor și prezintă o serie de sfaturi care le pot fi de ajutor în cazul în care se simt deprimați, triști, fără un rost în viață.
Părintele Savatie Baștovoi: 10 gânduri contra depresiei (Către un tînăr care mi le-a cerut)
„1. Mai întiî de toate, să ai mare nădejde în Dumnezeu și să știi ca El e atotputernic, dar și plin de iubire.
2. Apoi, sa ierti pe cei ce îți greșesc, știind că si Tatăl ceresc ne iartă, așa cum iertăm. Această convingere să o ai deplină, căci Însuși Hristos ne-a făgăduit asta.
3. Apoi, să nu deznădăjduiești, chiar de vei cădea, știind că Dumnezeu cunoaște viața noastră toată și știa de toate aceste căderi, și totuși ne-a creat, deci știe că ne putem ridica și ne putem mîntui.
4. Să nu primești gîndul care îți arată numai neajunsuri și te descurajează. Să faci puțin și fără încrîncenare lucrurile mici pe care ți le propui, ca și cum ar fi ceva mare, căci la Dumnezeu nimic nu este prea mare și nimic nu este prea mic, dacă e făcut cu gînd de îndreptare. Aceasta te va ajuta să ai un duh de luptă, o mică satisfacție care va alunga descurajarea.
5. Să fii săritor la nevoie, ajutînd cu ce poți, cînd ți se cere ajutor.
6. Să nu faci lucruri prea mari: nici milostenie peste măsură, nici muncă peste puteri, ci în toate să cauți o cale smerită.
7. Să nu judeci păcate străine și să nu te bucuri de căderea altora.
8. Să mulțumești pentru ce ai și să ceri fără îndoială cele ce îți lipsesc.
9. Să începi mereu de la început, ca și cum astăzi ai fost iertat și ai o nouă șansă.
10. Să chemi ajutorul Sfinților și al Maicii Domnului, știind că în ei ai prieteni și ambasadori în cer.
Dumnezeu să te ajute”, a scris părintele Savatie Baștovoi pe pagina de Facebook.