Categories: Ştiri sănătate

10% dintre femeile din mediul rural ar putea avea cancer la sân fără să știe

În perioada 15 octombrie – 14 decembrie 2016, Federația Asociațiilor Bolnavilor a organizat a șasea ediție a campaniei naționale de informare cu privire la cancerul de sân – „Nu am făcut destul”. Pentru al treilea an consecutiv, a fost desfășurată o caravană în opt județe din țară în cadrul căreia femeile din mediul rural au putut beneficia de examinări medicale gratuite ale sânilor. Rezultatele campaniei evidențiază încă o dată cât de important este să se înființeze un program de screening național pentru cancerul la sân.

„În strainatate, programele naționale de screening sunt o normalitate. Noi credem că e timpul să acceptăm că dreptul la sănătate chiar este un drept universal. Iar un program de screening pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, realizat în concordanță cu recomandările europene, ar fi esențial în acest sens.” spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Statistici îngrijorătoare în ceea ce privește incidența bolii în rândul româncelor care locuiesc în mediul rural

Cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), 1.129 de femei din șapte județe (Bacău, Buzău, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj și Mehedinți) au fost consultate clinic în perioada octombrie – decembrie 2016.

Dintre cele 1.129 de femei, aproximativ 14% au fost depistate cu diverse probleme ale sânilor. Din observațiile medicilor, cele mai frecvente modificări ale sânilor sunt: prezența formațiunilor palpabile, uneori chiar de 4 centimetri, dureroase sau nedureroase, precum și tractare auto mameloanelor sau secrețiile mamelonare.

La fel de îngrijorător este și faptul că 78% dintre femeile examinate nu își făcuseră anterior niciun control medical al sânilor. Mai mult decât atât, 13.5% dintre femeile din mediul rural care au participat la caravană nu făcuseră niciodată o ecografie mamară sau mamografie.
Doar 6% din cele 1.129 de femei examinate au un istoric de cancer de sân în familie, iar 3% dintre femeile cu probleme la sâni nu au împlinit 40 de ani.

25 de femei sunt diagnosticate zilnic în țara noastră cu cancer de sân, iar statisticile din țara noastră înregistrează un procent al mortalității din cauza cancerului mamar de 36% (din cazurile diagnosticate), mai mare decât media europeană (29%) și chiar decât cea mondială (31%).

În cadrul campaniei, în ultimii trei ani, au fost testate un număr total de 3,166 femei din 16 județe, adică 40% din țară, și au fost depistate 314 cazuri cu suspiciuni.

„Am fost și de această dată surprinși să le vedem pe femei reticente, refuzând de cele mai multe ori să meargă la medic pentru un control de rutină ca acesta. Cel mai probabil din cauză că femeile din mediul rural evită (și, în unele cazuri, refuză) să meargă la control periodic, ajung la medic în momentul în care boala este deja avansată și, deci, șansele de supraviețuire sunt destul de mici. Ne bucurăm că am reușit, totuși, să le facem pe câteva dintre ele să conștientizeze că nu au de ce să se teamă și, mai mult, că își fac lor înselor un bine dacă apelează la medicul specialist.”, a declarat Andreea Chivescu, voluntar SSMB.

Rețeta pe care o propunem a dat deja rezultate în țările occidentale unde, odată cu aplicarea programelor de screening și a mijloacelor de diagnosticare precoce, mortalitatea prin cancer mamar a început să scadă considerabil. Mai ales dat fiind faptul că vizitele la medicul specialist sunt departe de a fi o obișnuință, în special în mediul rural, organizarea unui program de screening ar putea chiar să le dea multor femei șansa la o viață mai lungă.
Informații despre cancerul de sân și despre campania națională de informare cu privire la cancerul de sân sunt disponibile pe www.invingemcancerul.ro.

„Nu am făcut destul” este o campanie de informare despre cancerul de sân inițiată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer cu sprijinul Alianței Pacienților Cronici din România, Roche, SSMB, Radio Trinitas.

Ce trebuie să știți

  • Cancerul de sân apare la femei din ce în ce mai tinere.
  • Apariția unui nodul trebuie investigată, dar nu înseamnă că este un semn de cancer
  • Autoexaminarea regulată a sânilor trebuie să facă parte din rutina oricărei femei.
  • Multe femei cu cancer de sân nu au niciun simptom.

Recomandări importante în prevenție:

  • Autoexaminarea lunară a sânilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui să își examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariția ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în fața oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
  • Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.
  • Dupa vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

33 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: