10 cauze ale formării pietrelor la bilă și metodele de prevenire

Pietrele din vezica biliară (calculii biliari) sunt cel mai adesea formate din colesterol, prezența lor fiind o afecțiune comună pentru 9% dintre femei și 6% dintre bărbați. Multe dintre cazuri sunt asimptomatice și așa rămân, persoana trăind toată viața uneori fără ca măcar să știe de existența lor.

”Problemele apar atunci când calculii cresc în dimensiuni sau încep să de deplaseze spre căile biliare, deoarece provoacă dureri intense. Ocazional, organismul elimină aceste pietre fără probleme, dar, în alte cazuri, acestea se pot bloca la nivelul căilor biliare, împiedicând enzimele din ficat și pancreas să se elimine si sa susțină digestia.

Procesul poate cauza probleme grave de sănătate și este, așa cum am afirmat, foarte dureros,” explică dr. Octavian Popescu, Chirurgie Viscerala, supraspecializare in chirurgia oncologica, colorectala, minim invaziva avansata si proctologie.

De ce apar pietre la bilă

Calculii biliari pot avea diverse forme și dimensiuni, de la câțiva milimetri la câțiva centimetri, iar în funcție de compoziția lor, sunt de trei tipuri: colesterolici, pigmentari sau micști. Medicul precizează că la apariția lor contribuie mai mulți factori:

1. Concentrația crescută de colesterol în vezica biliară (calculii biliari se formează prin agregarea cristalelor de colesterol monohidrat la suprafața căruia se depun săruri biliare și de calciu);
2. Evacuarea incompletă a bilei care favorizează o supraconcentrare cu aspect de mâl;
3. Prezența proteinelor care promovează/inhibă precipitarea colesterolului;
4. Obezitatea;
5. Dislipidemia;
6. Ciroza hepatică și hemoliza cronică;
7. Infecțiile biliare (prin deconjugarea sărurilor biliare și hidroliza lecitinei, care sunt elemente solubilizante);
8. Rezectiile de intestin subtire;
9. Sarcina;
10. Administrarea de contraceptive orale.

Staza biliară apare în cazul în care nu se realizează evacuarea corespunzătoare a conținutului biliar (la interval de 30 de minute după masă), ceea ce favorizează acumularea de săruri în jurul agregatelor de colesterol.

”Orice persoană poate dezvolta calculi biliari, însă anumite categorii sunt mai vulnerabile: persoanele cu antecedente familiale de calculi biliari și cele cu vârsta peste 40 de ani, femeile însărcinate, persoanele obeze și cele sedentare, cele care au pierdut rapid în greutate, cele care au o dietă bogată în grăsimi și foarte săracă în fibre, precum și cele care urmează o terapie hormonală,” adaugă dr. Octavian Popescu.

Cum poți preveni formarea calculilor biliari

Meedicul subliniază că nu există nicio modalitate de a preveni complet formarea calculilor biliari, chiar și persoanele tinere, sănătoase și active putându-se confrunta cu această problemă. Cu toate acestea, există câteva măsuri care pot reduce riscul, ceea ce este cu atât mai necesar în cazul celor care au antecedente familiale de calculi biliari sau alți factori de risc, cum ar fi obezitatea. Măsurile preventive includ în principal modificări ale dietei.

”Se recomandă în primul rând evitarea consumului de alimente cu un conținut ridicat de grăsimi și introducerea în dietă a unei cantități mai mari de fibre (cereale integrale, fructe și legume) și grăsimi din categoria celor sănătoase (pește, ulei de măsline, avocado).

Atingerea unei greutăți corporale sănătoase, desigur, este o măsură importantă. Însă, mare ATENȚIE, reducerea greutății trebuie obținuta prin combinația dietei cu exercițiile fizice, cu accent pe acestea din urmă. Dietele cu reducerea extremă a numărului de calorii pot crește riscul formării calculilor biliari,” atrage atenția medicul.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

17 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

47 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: